Cine este și cu ce se ocupă iubitul Iuliei Albu? Bărbatul a renunțat la traiul din Londra pentru a se muta în România

Iulia Albu are parte de multă atenție și iubire din partea partenerului ei de viață. Bărbatul misterios a lăsat Londra pentru România și a decis că vrea să își unească destinul cu cel al criticului de modă.

Iulia Albu trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de partenerul său de viață. Cei doi sunt extrem de discreți în ceea ce privește relația amoroasă, însă au planuri mari pentru viitorul apropiat.

Bărbatul care a reușit să îi fure inima Iuliei Albu se numește Mike, un român stabilit de foarte mulți ani la Londra. Pentru a-i fi aproape partenerei sale, Mike a decis să se mute înapoi în România, asta pentru că Iulia Albu nu s-ar fi mutut muta definitiv în străinătate.

Mai mult, iubitul Iuliei Albu lucrează în publicitate și în marketing, domeniu tot mai popular datorită avantajelor materiale, dar și a faptului că se poate lucra din orice colț al lumii.

”Da, el n-a dorit niciodată să se întoarcă în România până în momentul în care ne-am cunoscut. Apoi, relaţia avansând, nici nu ar fi fost decât două posibilităţi: să mă mut eu acolo sau să vină el aici.

Retail jobs

Eu nu aveam cum să plec din cauza faptului că fostul meu soţ nu mi-ar fi dat niciodată acceptul ca eu să plec cu Mikaela din ţară. În plus, aveam o carieră înfloritoare aici şi eram încă studentă la a doua facultate, trebuia să-mi termin studiile. Drept pentru care s-a mutat el aici”, a spus Iulia Albu pentru Okmagazine.ro.

Sursă foto: Facebook

Iulia Albu și Mike se pregătesc de nuntă

Iulia Albu și iubitul său se pregătesc de nuntă, asta după ce în urmă cu puțin timp s-au și logodit. Criticul de modă a declarat că nu își dorește o nuntă grandioasă, mai degrabă una intimă.

"Este o discuţie foarte lungă despre nuntă. Această pandemie a dat multă lume peste cap. Cu siguranţă în momentul în care ne vom căsători vom face ceva special, iar asta nu înseamnă neapărat ceva grandios. Pentru că o nuntă grandioasă nu este, din punctul meu de vedere, ceva de marcat”, a mai adăugat viitoarea mireasă pentru aceeași sursă.

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri