Cu un mesaj motivațional sensibil, „Posibil imposibilul" este un single emoționant, ce te îndeamnă să crezi în tine și în dorințele tale, să fii curajos și să lupți pentru ceea ce crezi, pentru că atunci imposibilul devine posibil
După 20 de ani de performanță în muzică și dans și nenumărate premii ce îi încununează cariera, Andreea Bălan continuă seria de lansări muzicale ce întregește cel mai recent album al său. „Posibil imposibilul" este numele celei mai noi piese ale artistei ce face parte din materialul discografic „Soare după nori". Cu un mesaj motivațional sensibil, „Posibil imposibilul" este un single emoționant, ce te îndeamnă să crezi în tine și în dorințele tale, să fii curajos și să lupți pentru ceea ce crezi, pentru că atunci imposibilul devine posibil. „Chiar dacă e nor/ Chiar dacă e rece/ Chiar dacă e greu/ Știu că greu trece/ În mine e un foc care nu se stinge/ Binele învinge" sunt o parte din versurile compuse de către Theea Miculescu și Mădălin Roșioru, prin care artista transmite că indiferent de piedicile pe care viața ți le pune în față, atunci când crezi în tine, totul poate deveni posibil.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Andreea Bălan urcă pe scena Sălii Palatului pentru un show emoționant: Povestea sufletului meu
- Andreea Bălan a sărbătorit-o pe Clara, cu o petrecere de vis: Ziua în care am revenit la viață...
- Andreea Bălan a stârnit hohote de râs, după ce nu a mai avut acces în propria casă: Când ești uituc, rămâi pe afară
Sursă foto: Comunicat de presă
„Îmi doresc ca piesele mele să ajungă la sufletele oamenilor în profunzime și să îi ajute să își îndeplinească cele mai mari visuri și dorințe. Sper ca muzica mea să îi motiveze și să îi încurajeze să meargă mai departe cu zâmbetul pe buze indiferent de ce anume ne oferă viața, chiar dacă de multe ori întâmpinăm obstacole în calea fericirii și împlinirii noastre", povestește Andreea Bălan.
„Posibil imposibilul" este cel de-al zecelea videoclip de pe albumul lansat la finalul anului trecut, material ce conține 13 piese de suflet inspirate din experiențele personale ale artistei. Printre single-urile ce se regăsesc pe album se numără și „Inimă de fier", „Am crezut în basme", „Nu mai doare" și „Iubește-mă, nu".
- Andreea Bălan s-a împăcat cu George Burcea, de dragul fetițelor sale: George s-a schimbat și reușim să ne înțelegem...
- Andreea Bălan apare alături de jumătatea sa în cel mai nou videoclip al artistei - Superîndrăgostiți
- Andreea Bălan a plecat din România, după Victor Cornea: În sfârșit îl îmbrățișez și-l pup pe iubitul meu...
Pentru artistă, această perioadă este una aglomerată. Andreea se bucură să-și revadă fanii la concertele sale și să împărtășească cu ei muzica sa și buna dispoziție. Cunoscută pentru show-urile sale inedite precum „Lecția de dans", „Bunny Show" și „Fantezia Show", Andreea Bălan oferă publicului o experiență vizuală coregrafică prezentată în diferite povești conceptuale. Spectacolele susținute de Andreea Bălan transpun publicul într-o lume plină de visare, cu majorete, îngeri, iepurași sexy și balerine grațioase. De-a lungul timpului, artista a lansat zeci de piese, printre care „Uită-mă", single care a adunat peste 57.000.000 de vizualizări pe YouTube. |