Viviana Sposub și George Burcea formează un cuplu de mai bine de doi ani, iar cei doi nu ezită să își arate unul altuia iubirea, cu fiecare ocazie. Cei doi nu au ținut cont de gura lumii și au demonstrat că nimic nu îi poate despărți, atâta timp cât dragostea plutește în aer.

Recent, Viviana Sposub a dezvăluit ce surpriză i-a făcut George Burcea, cu ocazia zilei sale de naștere. Vedeta se aștepta la cu totul alt cadou, mai ales că și-a exprimat dorința cu privire la un telefon nou. Iubitul ei a considerat că un altfel de cadou ar fi mult mai potrivit pentru ea.

La împlinirea vârstei de 25 de ani, Viviana Sposub a primit fel și fel de cadouri, însă niciunul nu se compară cu cel primit de la Burcea. Actorul i-a dăruit 25 de trandafiri roșii și...25 de perechi de chiloți.

‘’Știți ce mi-a luat cadou de ziua mea? Am împlinit 25 de ani și a venit acasă cu 25 de trandafiri și cu 25 de perechi de chiloți. Mi-am luat niște chiloți atât de frumoși, în diferite culori, cu slipici, cu danteluță, de la celebrul brand de lenjerie intimă. Este inedit. Nu am primit în viața mea așa ceva’’, a declarat Viviana Sposub pentru EGO.ro

Cu toate că nu se aștepta la așa ceva, Viviana Sposub a fost încântată de ideea partenerului ei de viață și sigur va ține minte mult timp de acum încolo ce cadou a primit o dată cu împlinirea vârstei de 25 de ani.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: