Ecaterina, fiica preotului Nicolae Dima de la Biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi se zbate între viață și moarte, după ce a fost depistată cu o tumoră cerebrală.
Clipe de încercare pentru părintele Nicolae Dima, care slujește la Biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi și soția sa, Cătălina Dima, realizator Radio Trinitas. Fiica celor doi, Ecaterina a acuzat miercurea trecută dureri îngrozitoare de cap, iar părinții ei au mers să îi facă investigații.
Din păcate, Ecaterina a fost depistată cu o tumoră cerebrală, iar între timp a suferit și două infarcturi. Acum, micuța de doar 12 ani, copil pentru care părintele Nicolae Dima și soția sa s-au rugat enorm să o aibă în viața lor este în comă la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.
Ecaterina este împărtășită în fiecare zi de către preoții de la Biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi, iar la patul ei au fost aduse și moaștele Sfintei Ecaterina și ale Sfântului Nectarie. Micuța este în continuare într-o stare critică și se află la granița dintre viață și moarte.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Ziua Reginei Maria la Biserica Anglicană! Pagini din jurnal, scrisori și muzică clasică
- Roxana Hulpe și-a botezat fetița la biserica unde slujește tatăl ei. Cosmin Stan a fost nașul de botez al micuței
- Reacția lui Silviu Prigoană după ce Adriana Bahmuțeanu s-a căsătorit religios într-o biserică din Ucraina
Oamenii se roagă pentru însănătoșirea Ecaterinei și pentru întărirea părinților săi, greu încercați în această perioadă. La biserica unde părintele Nicolae Dima slujește cu mult har s-a format deja un lanț de rugăciune, iar oamenii citesc în fiecare oră un acatist pentru micuța Ecaterina.
În această Duminică, biserica a fost plină de enoriași care s-au rugat pentru miracolul la care cu toții sperăm - însănătoțirea Ecaterinei. Părintele Nicolae Dima le mulțumește tuturor celor care se roagă și transmit gânduri bune pentru fiica sa.
Doamne Ajut-O pe Ecaterina!