Daniela Crudu a aflat sexul copilului pe care îl va naște! Ce nume a ales pentru bebelușul din burtică?

Daniela Crudu a aflat ce sex are bebelușul pe care îl poartă în pântece. Vedeta s-a gândit și la un nume potrivit pentru copilașul pe care îl va naște anul viitor.

Daniela Crudu trece prin cea mai frumoasă perioadă din viața sa, iar bebelușul din burtică îi oferă o mulțime de motive de fericire și liniște sufletească. Vedeta și-a făcut apariția la Xtra Night Show, acolo unde și-a pus în evidență burtica de gravidă, purtând o rochie neagră, scurtă, mulată pe corp, accesorizată cu o pereche de pantofi cu toc.

Deși a intrat în trimestrul al doilea, Daniela Crudu nu își neglijează aparițiile publice și nici ținutele sexy care au consacrat-o.

Vedeta și-a anunțat fanii că va aduce pe lume o fetiță, iar numele ales pentru cea mică este Daiana. Fosta asistentă tv a mărturisit că își dorea enorm să aibă o fetiță, iar în luna mai a anului ce vine dorința i se va împlini.

"Ce moment frumos! O va chema Daiana! Am primit testul din America pe mail. Este sută la sută fetiță. Îmi doream fetiță. Prima oară nu știam nici eu, dar m-am gândit mai bine, la fetiță o să știu eu ce să îi fac. Vreau să fac băiță cu ea, vreau să mă machiez cu ea”, a declarat în direct la Antena Stars Daniela Crudu, conform spynews.ro.

Kudika Tarot

Daniela Crudu nu vrea să se căsătorească

Daniela Crudu trăiește o frumoasă poveste de iubire de peste un an de zile. La cei 33 de ani pe care îi are, vedeta tv și-a găsit liniștea în brațele iubitului ei și își dorește să păstreze discreția în ceea ce privește identitatea bărbatului care o face fericită.

„Important e că noi ne iubim. El mă iubește și eu îl iubesc, a fost ceva discret și ăsta a fost și motivul pentru care relația dintre noi a ținut, că dacă știe lumea și te afișezi și te postezi, se bagă lumea, și uite așa se strică totul. Are 27 de ani. Important e că ne iubim și că ne înțelegem. El este mai discret, tot timpul trebuie să fie o balanță. Deocamdată nu mă mărit. Sunt axată pe copil, mângâi întruna burtica. Mă uit pe internet să văd cât de mare e, ca o cireașă”, spunea Daniela Crudu acum ceva vreme pentru Antena Stars.

Vizionare placuta


Kudika
9 Decembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri