Setari Cookie-uri

Cum să alegi locul perfect pentru a cumpăra prăjituri

Pentru cei mai mulţi dintre noi prăjiturile sunt de nelipsit, fie că vorbim de aniversări, petreceri sau pentru un răsfăţ pe care vrei să ţi-l oferi fără să ai nevoie de vreo ocazie specială. Nu suntem toţi experţi în bucătărie şi nici nu avem mereu dispoziţie de gătit, aşa că de multe ori apelăm la prăjiturile de cofetărie care, din păcate, se dovedesc uneori a nu fi tocmai ceea ce visam. Ba sunt prea dulci, ba sunt prea aromate, poate nici ingredientele nu sunt cele mai dezirabile.

Aşa că am cerut părerea unui expert în domeniu ca să aflăm cum alegem locul perfect pentru a cumpăra prăjituri. Luminița Apostol, cofetar șef Angeline Cake Boutique, ştie care sunt lucrurile la care să fim atenţi ca să ne bucurăm de dulciuri irezistibile oricând avem poftă de delicii dulci.

Prăjiturile, ca nişte poezii

Pentru mine prăjiturile sunt despre plăcere şi emoţie. Fiecare înghiţitură dintr-o prăjitură trebuie să-ţi trezească simţurile la viaţă, să-ţi aducă bucurie şi să-ţi construiască o amintire delicioasă. Realizarea unei prăjituri e o formă de artă pentru că trebuie să îmbini aspectul atractiv cu savoarea complexă, iar aromele trebuie să se combine perfect, pentru o experienţă memorabilă.

Dar pentru ca să ajungi să te bucuri de toate aceste lucruri este important să ştii să le alegi, iar aici nu mă refer la tipul prăjiturilor pentru că asta ţine mult de gustul fiecăruia, ci de lucrurile care îţi dau siguranţa că vei duce acasă un produs calitativ, gustos şi perfect echilibrat din punct de vedere al gustului.

Citește și:

Asigură-te că prăjiturile sunt proaspete

Pentru orice cofetar care se respectă prospeţimea este esenţială atunci când îşi aşează produsele în vitrină. Din păcate însă nu mereu avem parte de ea, iar acesta este primul semn al lipsei de respect faţă de client. Orice prăjitură trebuie să fie pusă la vânzare chiar în ziua în care procesul tehnologic a fost finalizat, pentru că la unele produse pregătirea poate fi un proces complex care uneori depașește 24 h, iar dacă observi semne că nu ar fi aşa îţi recomand să faci cale întoarsă şi să nu mai intri în locul respectiv. Aspectul exterior al unei prăjituri trebuie să fie impecabil, fresh, să-ţi inspire încredere şi să-ţi confirme faptul că nu vei avea probleme după ce o mănânci.

Citește și:

Fii atent la gust şi arome

Poate părea non-sens, dar nu de puţine ori oamenii mănâncă prăjiturile fără a fi cu adevărat atenţi la gustul acestora. Ştiu că vor ceva dulce, îl iau, dar apoi nu se bucură de gusturile pe care încearcă.

O prăjitură trebuie să-ţi ofere bucurie la fiecare bucăţică pe care o mănânci. Să-i descoperi aromele şi texturile, să o savurezi până la ultima firimitură. Dacă din prăjitură singurul lucru pe care îl simţi este zahărul atunci ştii că nu este ceea ce cauţi. Scopul unei prăjituri de calitate nu este să-ţi anihileze simţurile, ci să ţi le stimuleze. Ingredientele naturale, calitative, aromele, esenţele, toate acestea trebuie să formeze baza unui desert ce merită cumpărat şi degustat.

Observă aspectul

Ingredientele de calitate şi măiestria cofetarului sunt cele care duc la creearea unor prăjituri de excepţie, dar nici aspectul lor nu este de neglijat. Felul în care sunt prezentate îţi arată gradul de prospeţime, dar şi inspiraţia şi delicateţea celui care le-a realizat. Aspectul unei prăjituri este cel care îţi dă primul încrederea unui desert făcut cu grijă şi pasiune.

Citește și:

Cât de variată este oferta

Suntem oameni diferiţi, cu gusturi diferite, aşa că ne dorim să avem de unde alege şi ce alege. Orice cofetar pasionat le va oferi clienţilor săi posibilitatea de a gusta o prăjitură cu mai multe tipuri de arome, astfel încât să te bucuri de gusturile preferate, dar să ai şi ocazia de a descoperi unele noi. Mai mult, orice cofetar talentat se va juca cu aromele şi texturile pentru a reinterpreta prăjituri celebre sau a crea unele noi, care să ofere un gust cu adevărat memorabil, care să transforme un răsfăţ dulce într-un moment cu adevărat pasional.

Vizionare placuta


Kudika
26 Ianuarie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.