Ai observat, probabil, cât de comună este problema zborurilor întârziate, ba poate chiar ți-a venit momentul să te interesezi în mod direct despre aceasta. Într-adevăr, nu sunt mulți aceia care știu că au dreptul la despăgubire în anumite condiții, însă din acest articol vei afla când și cum poți solicita compensații pentru un zbor întârziat.
Când ești eligibil pentru despăgubire în cazul zborului întârziat?
Pentru a fi eligibil pentru despăgubire, este necesar ca întârzierea să fie de cel puțin trei ore, iar aceasta să fie din vina companiei aeriene. Poate fi vorba despre probleme tehnice, despre probleme operaționale sau logistice – oricare dintre acestea poate duce la obținerea unor despăgubiri. În același timp, este necesar să știi că sunt excluse circumstanțele extraordinare, așa cum ar fi condițiile de vreme nefavorabile sau grevele pe care compania aeriană nu le poate controla.
Circumstanțe extraordinare în care nu vei fi despăgubit
Despăgubirile pentru un zbor întârziat, așa cum se regăsesc pe https://aircashback.com/ro/despagubiri-pentru-zborul-intarziat, nu vor fi valabile în cazul în care întârzierea este cauzată de anumite circumstanțe extraordinare. Care ar fi acestea? Pe lângă condițiile de vreme extreme, de care am amintit deja, pot exista și tulburări politice, probleme de securitate sau greve ale personalului din aeroport. În fiecare dintre aceste cazuri, compania aeriană nu va face decât să dovedească faptul că întârzierea a fost inevitabilă, iar pasagerilor nu li se vor acorda compensații.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Antena 1 o dă în judecată pe soția lui Florin Dumitrescu: Cerere de despăgubire de 500.000 de lei
- O celebră solistă de muzică populară nu vrea să își ierte sora: Este periculoasă...Ce a decis instanța?
- Anca Serea și Adi Sînă au fost dați în judecată de Asociația de Proprietari. Ce probleme au cei doi soți
Ce drepturi au pasagerii în cazul unor întârzieri prelungite?
Nu este vorba numai de compensația în bani pe care ai șansa de a o primi în cazul unui zbor întârziat, ci și despre alte facilități pe care compania aeriană trebuie să le ofere pasagerilor. Pasagerii au nevoie de asistență, iar compania aeriană este obligată să o asigure. În acest sens, poate fi vorba despre mese și băuturi incluse, despre accesul la comunicații (telefon și e-mail), chiar despre cazarea la hotel, în cazul în care este necesar acest lucru.
Mai mult decât atât, pasagerii pot avea dreptul să păstreze toate chitanțele sau facturile obținute pentru plata unor servicii de asistență de care au beneficiat în perioada cu pricina, iar costurile suportate li se vor rambursa.
- Război în instanță între influenceri: Bomba pe care o pregătește Iustin Petrescu în procesul cu Marilu
- Scandalul dintre Mara Bănică și Anda Adam ajunge în instanță.Jurnalista o dă în judecată pe artistă pentru prejudiciu de imagine
- Un medic demis în Marea Britanie pentru abuzuri sexuale își continuă activitatea în România. Detaliile investigației
De ce documente este nevoie pentru solicitarea despăgubirii?
În vederea solicitării unei despăgubiri, este necesară completarea unui formular de raportare a daunelor. Va fi necesară atașarea unei copii a documentelor de călătorie, așa cum este biletul de avion sau permisul de îmbarcare.
În același timp, nu uita să depui reclamația cât mai curând posibil, pentru că există termene legale pentru depunerea acesteia, aceasta variind în funcție de țară.
Care este valoarea despăgubirii?
Pentru o întârziere mai mare de trei ore, poți primi o despăgubire care poate varia între 250 și 600 de euro, în funcție de distanța zborului. De exemplu, pentru zborurile de până în 1500 de kilometri, poți primi o despăgubire de 250 de euro, în timp ce pentru zborurile de peste 3500 de kilometri vei putea ajunge la 600 de euro despăgubire. Nu uita că aceasta se aplică inclusiv în momentul în care compania aeriană a oferit asistență adecvată în timpul întârzierii.
- Marilu Dobrescu câștigă o primă luptă în procesul cu Iustin: instanța refuză să șteargă videoclipul Totul despre abuzatorul meu
- Claudia Pătrășcanu obține victoria în instanță împotriva fostei soacre: Rodica Bădălău, obligată să-i plătească despăgubiri
- Am iubit-o extrem de mult, dar m-a dezamăgit – Mama lui Gabi Bădălău despre procesul cu Claudia Pătrășcanu
Așadar, criteriile care te transformă într-un pasager eligibil pentru o compensație de acest fel se referă la întârzierile de mai mult de trei ore pentru care compania aeriană este de vină. Asigură-te că, în acest sens, vei păstra toate documentele și chitanțele relevante, dar și că vei depune reclamația în termenul legal.