Din 25 octombrie, iubitorii de pâine artizanală din Balotești, Corbeanca și împrejurimi sunt invitați în noul spațiu cu aromă de pâine proaspăt coaptă la Poftă de Pâine din DN1 Value Centre.
Al 5-lea magazin Poftă de Pâine a fost inaugurat pe 25 octombrie, iar vizitatorii centrului comercial au avut ocazia să deguste diferite produse. De la poale’n brâu, banana bread, până la baghetă franțuzească clasică sau cu semințe, produsele de panificație sunt realizate în propria brutărie, în fiecare zi.
Povestea Poftă de Pâine a început încă din anul 2017, inițial producând doar chifle de burger. Ideea a plecat de la faptul că cei trei fondatori nu găseau chiflele perfecte pentru a pregăti un burger excelent, așadar și-au propus să deschidă ei locul unde poți găsi acest produs. Calitatea și-a spus cuvântul și în doar 2 ani, chiflele de burger Poftă de Pâine au ajuns în restaurante renumite din București și din țară. În 2021, fondatorii au decis să deschidă noua linie de business – producția de pâine artizanală, dezvoltând ulterior și alte produse de panificație. Astăzi oferta Poftă de Pâine satisface cele mai pretențioase dorințe.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Cât costă un cozonac făcut de Laura Cosoi și Gabriela Cristea: prețurile piperate ale vedetelor autohtone
- O evadare de vară? Croatia Airlines tocmai a simplificat lucrurile
- Blestemul anului 1666: Focul care a mistuit Londra. Care este semnificația numerologică a lui 1666
Cu făinuri franțuzești, maia, semințe, multicereale, ceapă sau cartofi, pâinea artizanală ajunge la raft în diferite variante, pentru toate gusturile. Chiar Lara Schutz, singurul sommelier de pâine de cetățenie română, a vizitat de curând brutăria și a stat de vorbă cu brutarii Poftă de Pâine.
Încă de la ora 5 dimineața, Ștefan și Marius, brutarii Poftă de Pâine, încep lucrul magic cu pâinea. Verifică aluatul, ce este lăsat la dospit minim 12 ore, apoi îl modelează, întotdeauna la două mâini.
“Lucrez în brutărie din 2002, iar alături de Poftă de Pâine de mai bine de 4 ani. În mod normal, îmi plac toate pâinile, dar cel mai mult îmi place cum arată pâinea cu secară. Cel mai dificil de realizat este bagheta franțuzească, care necesită 3 împachetări, deci un timp mai lung de pregătire și întreg procesul este meticulos. Imi place foarte mult să lucrez cu maia pentru că oferă pâinii acea savoare pe care nu o regăsești oriunde.” – îi povestește Ștefan, Brutar Poftă de Pâine, într-un interviu în cadrul întâlnirii cu Lara Schutz.
Găsiți pâinea savuroasă în oricare dintre cele 5 locații Poftă de Pâine:
- Blvd. Titulescu 119
- DN1 Value Center, Balotești
- Cosmopolis, Cosmopolis Plaza, Corp B, vis-a-vis de bloc Q4
- Str. Odăii 42, Otopeni
- Drumul Fermei 131, Popeşti Leordeni
Urmăriți Poftă de Pâine pe Instagram https://www.instagram.com/poftadepaine/ sau Facebook https://www.facebook.com/poftadepainefreshbakery