Setari Cookie-uri

Festivalul ca dialog. Ce se întâmplă când publicul dintr-un oraș mediu stă față în față cu un actor european de prim-plan

Există o scenă pe care festivalurile mari au transformat-o în ritual: regizorul sau actorul intră în sala plină, se așază pe scaun, un moderator cu microfon îi adresează întrebări pregătite în avans, publicul aplaudă la momente prestabilite, câteva mâini se ridică la final, cineva întreabă ceva personal sau nepotrivit și moderatorul intervine cu tact. Treizeci de minute mai târziu, toată lumea se ridică. S-a bifat.

Nu e un reproș. E o descriere. Festivalurile mari - Cannes, Veneția, Berlin - funcționează cu o logică a industriei, nu a conversației. Actorii și regizorii sunt acolo în primul rând pentru că filmul lor are nevoie de vizibilitate, de cronici, de vânzări internaționale. Publicul e acolo pentru că vrea să vadă filmul și, uneori, pentru că vrea să spună că a fost la Cannes. Întâlnirea dintre ei e reală, dar filtrată prin zeci de straturi de protocol.

Ce se întâmplă când filtrul dispare?

Publicul care nu știe regulile industriei

La festivalurile din afara capitalelor culturale, publicul vine cu un alt tip de așteptare. Nu știe neapărat să formuleze o întrebare despre raportul dintre cadrul fix și mișcarea de aparat în scena cutare. Nu a citit neapărat cronicile din Cahiers du Cinéma. Vine pur și simplu pentru că îl interesează omul de pe ecran și vrea să înțeleagă ceva mai mult despre el.

Citește și:

Asta poate părea o limitare. De fapt, e un avantaj.

Publicul fără filtrele industriei pune întrebări pe care publicul de festival mare nu le pune - pentru că acela știe că nu e protocol să întrebi anumite lucruri. Întrebările fără protocol ajung mai repede la miez. Și actorul, scos din contextul în care știe exact ce să spună și în ce ordine, e nevoit să improvizeze, să gândească în timp real, să fie prezent altfel.

Riccardo Scamarcio a descris actoria ca pe o meserie despre energie și transfer. Într-un interviu acordat jurnalistului Alain Elkann, el spune că ceea ce caută întotdeauna pe platou e accidentul - momentul neprevăzut care scoate scena din rutină. Actorul trebuie să se piardă într-o situație, nu să se schimbe. Trebuie să trăiești acele condiții. O întâlnire cu publicul dintr-un oraș pe care nu l-ai mai vizitat, în fața unor oameni care nu știu cum funcționează press junket-ul, e, în felul ei, același tip de accident.

Citește și:

Ce câștigă actorul

Circuitul standard - premieră, presă, junket, festival A, festival B, platforma de streaming - e eficient și epuizant în proporții egale. Scamarcio a vorbit despre asta mai direct decât o fac majoritatea colegilor lui. Într-un interviu acordat Variety în 2015, când tocmai fondase compania de producție Lebowski alături de fratele său Nicola, explica diferența dintre a fi actor și a fi producător cu o sinceritate rară pentru o publicație de industrie:

"Ca actor, pot face filme care sunt doar divertisment. Dar ca producător, sincer, în acest moment, nu mă interesează." – Variety, 2015

Nu e o declarație moralizatoare. E o descriere a libertății pe care și-o construiește deliberat - prin producție, prin alegerea proiectelor, prin refuzul de a rămâne în zona confortabilă pe care primul lui film i-ar fi asigurat-o cu ușurință.

Citește și:

Trei metri deasupra cerului, filmul care l-a lansat în 2004, l-a transformat într-un fenomen de generație. Putea rămâne acolo. A ales, în schimb, să lucreze cu Abel Ferrara, cu Costa-Gavras, cu Paolo Sorrentino - regizori care nu distribuie actori de imagine, ci actori de substanță. La Locarno, în 2019, unde a participat cu unul dintre proiectele sale, a spus despre experiența proiecției în aer liber în fața a opt mii de oameni că e 'o sărbătoare a cinematografiei' - o formulă care sună simplu, dar care, venind de la un actor care a trecut și prin Hollywood și prin cinema de autor european, înseamnă mai mult decât sună.

Un actor care poate alege - și Scamarcio, la 46 de ani, e cu certitudine acolo - nu vine la un festival mic din inerție sau din contract. Vine pentru că vrea ceva din acea întâlnire. Probabil același lucru pe care îl caută pe platou: accidentul, ieșirea din rutina bine-lucrată.

Citește și:

Ce câștigă publicul

Răspunsul simplu e că publicul câștigă acces. La Cannes sau Veneția, dacă nu ești acreditat sau nu ai bilet cumpărat cu luni înainte, nu intri. La BIAF, accesul e liber. Asta nu e un detaliu de logistică, e o declarație despre cine are dreptul la cultură.

Dar dincolo de acces, publicul câștigă ceva mai greu de cuantificat: contextul. Un film văzut în aceeași sală cu actorul care îl interpretează se vede altfel. Nu pentru că actorul adaugă ceva la film în momentul proiecției - filmul e același. Ci pentru că prezența lui schimbă ce face spectatorul cu experiența. Atenția e mai ascuțită. Detaliile contează mai mult. Și întrebările care apar în minte în timpul filmului au un destinatar real, nu imaginar.

"Există o relație simbiotică între artist și cel care apreciază arta. Fără un public reprezentativ, există o deconectare între intenția artistului și percepția publicului." – RogerEbert.com, despre relația festival-public

Citește și:

Publicul unui festival din afara capitalelor culturale aduce cu el o perspectivă pe care festivalurile mari o caută cu greu: autenticitatea reacției. Nu e un public format să aplaudeze la momentele corecte. E un public care reacționează la ce vede și simte, fără să se întrebe dacă reacția lui e potrivită contextului.

Asta poate fi incomod pentru un actor obișnuit cu junket-urile bine controlate. Sau poate fi exact ce a lipsit din turnee întregi de promovare.

BIAF ca model alternativ

Buzău International Arts Festival a construit, în cinci ediții, un format care nu e ușor de replicat: festival de o lună, multidisciplinar, cu acces gratuit, într-un oraș mediu din România, cu invitați internaționali de calibru real. Franco Nero, Armand Assante, Raoul Bova, Michele Placido - nu sunt nume aduse pentru bifat un criterion de notorietate. Sunt actori cu filmografii serioase, aduși într-un context în care pot vorbi cu un public care nu e format din jurnaliști și distribuitori.

Citește și:

BIAF a primit eticheta EFFE - Europe for Festivals, Festivals for Europe - care recunoaște la nivel european calitatea artistică și incluziunea comunitară. E un amănunt care pare administrativ și care de fapt spune ceva esențial: un festival nu trebuie să fie la Paris sau Berlin ca să conteze. Trebuie să producă întâlniri reale.

Pe 27 august, Riccardo Scamarcio vine la Sala de Teatru George Ciprian pentru o proiecție specială a filmului Umbra lui Caravaggio - în care joacă rolul lui Michelangelo Merisi - urmată de întâlnire cu publicul și Q&A. În aceeași seară, Modi - filmul regizat de Johnny Depp în care Scamarcio îl interpretează pe Amedeo Modigliani - rulează la Cinema Tineretului.

Vor fi întrebări bune și întrebări naive. Va fi un public care știe filmografia lui Scamarcio în detaliu și un public care l-a văzut prima dată în Trei metri deasupra cerului și s-a oprit acolo. Va fi, aproape sigur, cel puțin un moment în care conversația va merge undeva neașteptat.

Asta e exact ce nu se poate planifica și nici nu se poate reproduce la un festival mare. Și tocmai de aceea merită să fie acolo.

Program 27 august 2026 - BIAF, Buzău

  • Proiecție specială: Umbra lui Caravaggio (L'ombra di Caravaggio), regia Michele Placido · Sala de Teatru George Ciprian · acces liber
  • Meet the Public: întâlnire cu Riccardo Scamarcio, Q&A, sesiune foto · Sala de Teatru George Ciprian · acces liber
  • Film: Modi - Three Days on the Wing of Madness (Modi), regia Johnny Depp · N-15 · Cinema Tineretului

– Buzău International Arts Festival · 14 august - 11 septembrie 2026 · biaf.ro

Despre BIAF — Buzău International Arts Festival

Buzău International Arts Festival (BIAF) este fondat în 2021 prin fuziunea BUZZ IFF – Festivalul Internațional de Film Buzău și COMIC 7 B – Festivalul Internațional de Teatru Independent. BIAF reunește anual, pe parcursul unei luni întregi, film, teatru, arte vizuale, literatură, muzică, artă stradală și programe dedicate copiilor.

Cu etichetă EFFEA (Europe for Festivals, Festivals for Europe) – rețeaua europeană a festivalurilor de artă de excelență – BIAF este recunoscut la nivel european pentru calitate artistică, incluziune comunitară și deschidere internațională.

biaf.ro | Facebook: BiafRomania | Instagram & TikTok: @biaf.ro


Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: