Peste 55.000 de echipamente sportive, de la biciclete și trotinete electrice, până la schiuri, caiace și saltele gonflabile, au fost salvate de la casare în ultimii cinci ani prin intermediul Atelierului Regional Decathlon România, brand global multi-specializat de articole sportive.
CP
În 2026, activitatea centrului tehnic înregistrează un volum estimat de 14.000 de reparații, în creștere cu 15% față de anul precedent, și o majorare de 21% a valorii brute a serviciilor, pe fondul orientării tot mai accentuate a românilor către economia circulară și servicii tehnice avansate.
Atelierul din Ștefăneștii de Jos (județul Ilfov) ocupă o suprafață de 1.100 mp și reprezintă hub-ul tehnic central al rețelei Decathlon din România, deservind magazinele din 27 de orașe. Centrul este specializat în intervenții complexe care depășesc capacitatea service-urilor locale, gestionând lunar o medie de 1.200 de produse. La nivel național, acesta funcționează ca hub principal pentru un ecosistem tehnic extins, format din 32 de ateliere locale, disponibile direct în magazinele retailerului, și o echipă totală de peste 100 de tehnicieni și specialiști.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Cine sunt cei mai izolați oameni de pe Pământ și de ce refuză contactul cu lumea modernă
- Peste 5.000 de copii, părinți și bunici la parada aniversară Zurli pe Calea Victoriei
- 6 din 10 turiști români și-au rezervat vacanța de vară cu minim trei luni înainte pentru a proteja bugetul familiei din viitor
În 2026, România s-a clasat pe locul 10 la nivel global în rețeaua internă a grupului (din 20 de țări analizate) după numărul de clienți deserviți prin atelierele regionale. Performanța este susținută de o echipă locală de 12 specialiști, dintre care 4 au și rol de formatori regionali, pregătind echipele tehnice Decathlon din alte 5 țări: Kosovo, Grecia, Serbia, Slovenia și Croația.
Conform datelor Decathlon, impactul serviciilor de circularitate se reflectă și în fidelizarea clienților: cei care utilizează serviciile Atelier, Buy-Back și produsele Resigilate vizitează magazinele Decathlon de 2 ori mai frecvent decât clienții care nu apelează la aceste soluții.
Trotinetele electrice și bicicletele domină cererea de reparații
Bicicletele și trotinetele (mecanice și electrice) conduc topul echipamentelor care ajung cel mai des în service-ul central, urmate de schiuri, benzi de alergare și caiace. Printre cele mai solicitate operațiuni se numără reviziile periodice, înlocuirea pieselor de uzură (camere, anvelope) și întreținerea echipamentelor de iarnă.
Unele echipamente ajung în service de mai multe ori pe parcursul duratei lor de utilizare. Un caz emblematic este cel al unei plăci de stand-up paddle (SUP) reparate în trei rânduri, care a acumulat peste 20 de petice și continuă să fie folosită în siguranță. De asemenea, saltelele gonflabile sunt printre produsele care îi surprind cel mai mult pe clienți atunci când află că pot fi recondiționate rapid în loc să fie aruncate.
Majorarea de 21% a veniturilor din reparații reflectă tranziția către echipamente mai scumpe și mai complexe. Tot mai mulți clienți trimit în service biciclete electrice pentru schimbarea motoarelor, sisteme cu transmisie electronică sau cadre care necesită intervenții de mecanică fină. Ritmul de lucru al echipei atinge vârfuri considerabile în perioadele aglomerate, recordul activității fiind de 148 de reparații realizate într-o singură zi.
- România intră în era distracției de lux! DraculaLand, parc tematic de 1 miliard de euro, va schimba complet turismul mondial
- Alexandra Căpitănescu, reprezentanta Romaniei la Eurovision 2026, cucereste publicul in timpul turneului de promovare
- Cine este Max Korzh, artistul din Belarus care a umplut Arena Națională. Zeci de mii de fani au venit la București
Pe lângă serviciile de reparație dedicate produselor clienților, Atelierul Regional joacă un rol cheie în prelungirea duratei de viață a echipamentelor și repunerea lor în circuit prin programele circulare ale retailerului.
„Atelierul Regional este un pilon esențial în strategia noastră de a face sportul accesibil cât mai multor oameni, protejându-le în același timp puterea de cumpărare. Prin programul Buy-Back și recondiționarea produselor provenite din retururi, dăm o a doua șansă echipamentelor uzate. Acestea sunt verificate riguros, reparate și repuse la raft ca produse Recondiționate sau Resigilate, la prețuri reduse, reducând astfel amprenta asupra mediului și oferind o alternativă sustenabilă la achiziția de bunuri noi” a precizat Florin Lazar, National Workshop & Repair Leader Decathlon România.
- De ce i-a refuzat Charles Spencer accesul Prințesei Diana la casa în care a crescut când aceasta avea nevoie de ajutor?
- După atacul Rusiei din seara trecută, primarul Kievului i-a îndemnat pe cetățeni să evacueze orașul
- Bilete Beach, Please! cu până la 50% reducere, exclusiv pe eMAG, disponibile timp de 3 zile
Planuri de extindere pentru 2027
Pentru anul viitor, Decathlon România vizează extinderea spațiului de depozitare al Atelierului Regional și investiții în tehnologii specializate pentru detectarea pierderilor de aer la produsele gonflabile. Noua echipare tehnică va eficientiza procesele de lucru și va crește rata de reparare a produselor gonflabile, o categorie sensibilă la nivel global, unde peste 22.000 de unități ajung anual la casare. Extinderea va fi însoțită de introducerea unor noi categorii de servicii și de creșterea echipei de tehnicieni, consolidând obiectivul companiei de a prelungi durata de viață a echipamentelor sportive.
Serviciile de reparații Decathlon sunt disponibile în toate magazinele din țară, dar pot fi accesate și direct la Atelierul Regional din Ștefăneștii de Jos, oferind clienților un plus de accesibilitate prin proximitate. Serviciile sunt accesibile pentru echipamente de la diverse branduri, iar produsele achiziționate din rețeaua Decathlon reprezintă doar 29% din totalul reparațiilor efectuate. Echipamentele sunt preluate și transportate intern către centrul din Ilfov și returnate în magazinul de origine, fără costuri suplimentare de transport pentru client.