Setari Cookie-uri

Ana Maria Branza: 'Prima medalie nu se uita niciodata'

Ana Maria Branza ne invata sa mai ridicam capul din pamant. Noi ca tara!

ana maria branza
Scrima te invata un fel de modestie. Ca-ti acopera fata. Te invata importanta secundei. Ruperea timpului in secunde. Te invata ca fiecare secunda conteaza. Si pe noi, din cand in cand ne mai invata imnul Romaniei, ca acolo il mai auzim la Olimpiade. In rest nu prea ne mai pricepem la mare lucru. Ana Maria Branza e acum Ana Maria Popescu. S-a maritat cu Pavel, de meserie poloist. Ana Maria Branza ne invata si ea ceva. Ne invata sa mai ridicam capul din pamant. Noi ca tara ma refer.

Daca te-ai intalni cu tine, cea care tocmai se apuca de scrima, ce sfat ti-ai da?

Mi-as spune sa urmez acelasi drum cu toata increderea, dar sa fac unele lucruri diferit. Mi-as fi dorit sa gandesc atunci cu mintea de acum, sa fiu mai putin lenesa si mai receptiva la cei din jurul meu. Consider ca nu am fost un copil rau sau un adolescent rebel, dar cu siguranta sunt aspecte pe care le-as fi putut imbunatati pana acum. De exemplu, as fi putut sa invat sa cos, sa tricotez, sa calc, sa gatesc, lucruri simple pe care nu le poti invata in cantonament si care da, nu stiu cat m-ar fi ajutat in viata, dar este bine sa le stii. Ei bine, eu atunci nu aveam timp de asa ceva, dar stiu ca "omul cat traieste, invata", parca asa zice o vorba din popor si cu care sunt total de acord.

Citește și:

Ce a fost cel mai greu pana aici, Ana?

Sa-mi port singura de grija si sa-mi rezolv problemele fara a apela la parinti. Cand pleci de acasa la o varsta frageda, cum am plecat eu la 13 ani, daca nu-ti gasesti un echilibru si niste repere, te poti pierde foarte usor pe drum. Au fost momente cand a durut, cand am plans, cand m-am simtit coplesita, dar totodata, acestea m-au intarit si m-au pregatit pentru viata. Si in competitii am intalnit dificultati si a fost greu de multe ori, dar acolo eram stapana pe mine si pe ce stiam sa fac. Oricat nu-mi mergea la un concurs, venea urmatorul unde puteam sa demonstrez ca pot face performanta. Pe cand in viata, acolo sunt momente in care trebuie sa iei decizia corecta pentru ca nu vei mai primi o a doua sansa.

Dar cel mai frumos, zi-mi momentul acela in care a fost cel mai bine.

Prima medalie nu se uita niciodata, probabil la multi dintre noi e valabila "prima dragoste". Eu imi amintesc si acum, la 16 ani distanta, momentul podiumului de la CM U17 din 2001 cand am urcat pentru prima data pe cea mai inalta treapta si am auzit imnul cantand pentru mine. Atunci am inteles ca alesesem bine drumul! Si imediat dupa, momentul Rio 2016 cand mai presus de individ, am reusit sa implinim visul unei generatii!

Citește și:

Si de acum, ce faci de acum?

Imi vad de drum. Inca nu s-a terminat, simt ca nu am ajuns la linia de sosire. Este ceva in mine care imi spune sa merg mai departe pentru ca sunt alte medalii si trofee de castigat. Bineinteles, sunt constienta ca nu va dura la nesfarsit si voi simti cand va fi cazul sa renunt! Pe de alta parte, incerc sa-mi largesc orizontul, sa cunosc oameni, sa invat lucruri noi, sa ma implic in diverse proiecte. Stiu ca sunt un om norocos si ma simt oarecum datoare pentru cate am primit. Tocmai de aceea incerc sa dau inapoi sportului si oamenilor o parte din ceea ce am primit.

Ce te-a enervat cel mai tare in viata aceasta a ta de pana acum?

Trezitul de dimineata. Si ma enerveaza in continuare!

Cum este sotul tau? Ce fel de sot ti-ai ales? In afara faptului ca este poloist.

Pavel este un om cald, un om bun si imi ofera echilibru. Este exact acea piesa din puzzle care lipsea pentru a fi eu completa. Ma face sa rad, imi intelege activitatea si e mereu acolo pentru mine. El iubeste omul din spatele sportivului si pentru mine asta conteaza cel mai mult (pentru ca toata viata am trait prin si pentru sport, omul din mine a fost intotdeauna pe locul doi).

Citește și:

Daca nu te-ai fi apucat de sportul acesta, ce sau cine ai fi fost acum?

M-am gandit de multe ori ce as fi facut fara sport si inca nu am ajuns la un raspuns. Nici in copilarie nu ma visam medic, avocat sau balerina, dar intotdeauna imi placea sa ma joc de-a "vanzatoarea".

Tocmai de aceea intalnirea mea cu scrima a fost atat de speciala. Practic, desi m-am antrenat de multe ori pana la epuizare, nu simt ca am muncit o zi in viata mea! Nici de acum inainte nu ma vad inchisa intr-un birou si cu un program normal de lucru.

Pe cine invidiezi? Stiu ca e greu, dar esti obligata sa raspunzi.

Nu este deloc greu sa raspund la aceasta intrebare. Invidiez oamenii care pot trai fara sa faca nimic, genul acela de oameni total dezinteresati si care nu dau "doi bani" pe nimic. Cat de simpla si linistita poate fi viata lor?! Spun asta, desi n-as fi in stare sa traiesc macar o zi asa!

Citește și:

Si ultima intrebare, dar cea mai importanta. Dintre toate cele care ai fost pana acum, de care iti e cel mai dor, de tine cea de la ce varsta?

De perioada copilariei cand singurele mele griji erau sa ma joc si sa mananc tot din farfurie pentru ca altfel nu primeam desert. Cata simplitate si bucurie!

Sursa foto: Facebook

Vizionare placuta


Radu Buzăianu se ocupă seara la televizor de politicienii care-i fac viața grea, iar în timpul zilei, de cei 3 copii pe care-i are să-i facă viața un loc mai bun și mai cu sens. Din ce...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.