comunicat de presa
Gospodarii din program realizează aceste practici pe o suprafață totală de peste 1.000 hectare, terenuri ce ajută la scăderea emisiilor de carbon în zonă, dar și la creșterea nivelului de bunăstare a animalelor. Programul „O şansă pentru familia ta” se desfășoară de peste 9 ani, perioadă în care compania a investit peste 4 milioane de euro pentru a sprijini micii gospodari să devină producători de lapte de calitate și să își dezvolte propria lor afacere.
Agricultura regenerativă este considerată una dintre cele mai eficiente soluții, pe termen lung, în cazul problemelor legate de eroziunea solului și capturarea gazelor cu efect de seră. Unul din beneficiile principale îl constituie creșterea fertilității naturale a solului, având un impact pozitiv atât asupra mediului, dar și asupra economiei. Danone România desfășoară programe de dezvoltare durabilă, care protejează mediul înconjurător și caută constant noi soluții pentru a diminua impactul negativ asupra planetei. Astfel, în cadrul programului „O şansă pentru familia ta”, Danone România și partenerii săi au inițiat o nouă componentă strategică, ce vizează implementarea practicilor de agricultură regenerativă în rândul fermierilor și reducerea amprentei de carbon cu până la 30%, în cadrul programului. Printr-un management inteligent de fertilizare a solului, prin culturile de protecție și rotația culturilor, programul privește fiecare fermă ca pe un ecosistem unic.
Terenul total pe care se lucrează ajunge la o suprafață de peste 1000 ha, pe care se cultivă lucernă, grâu, orz, porumb boabe și porumb siloz, floarea soarelui de către fermierii din Asociația Crescătorilor de Bovine din Zimnicea. O parte din acest teren a fost obținut de la autoritatea locală, după ce fermierii au creat și o asociație pentru suport comun, primind 426 ha de teren pentru asociere (268,76ha de pământuri arabile și 157,84ha de pășune). Printre practicile de agricultură regenerativă folosite de fermieri se numără:
-
Kudika
Am obosit s-o iau mereu de la început
-
Alexandra Chivu
Înțelegerea impactului: 5 greșeli ale părinților care duc la...
-
Kudika
She's Next: femeile adună mai ușor oameni în jurul lor. Cum pot...
-
Kudika
Cine ți-a frânt inima o dată ți-o va frânge din nou, dacă ierți și...
-
Kudika
CONFIDENT devine agenția de comunicare a NOTINO în România
-
Alexandra Chivu
De ce fug bărbații de femeile puternice?
-
Kudika
Am de gând să aștept moartea cu fusta șifonată și ușor ridicată, cu...
-
Kudika
Top 3 obstacole cu care se confruntă antreprenorii moderni și cum...
-
Alexandra Chivu
Mesaje de Florii. Cele mai frumoase urări pentru sărbătoriții...
În plus, tot în cadrul programului, la Zimnicea au fost create 4 oaze mobile - o soluție inovatoare care ajută gospodarii să crească nivelul de bunăstare al văcuțelor care pasc pe pășune, precum și calitatea laptelui. Mai mult decât atât, pentru a spori biodiversitatea din zonă, Danone și partenerii săi au plantat 31000 de puieți de plop, nuc forestier, salcâm, frasin și sălcioară, în ultimii 2 ani, în cadrul mai multor acțiuni de plantare.
Programul „O șansă pentru familia ta” este o inițiativă gândită pe termen lung, care își propune să contribuie în mod direct la sustenabilitatea producătorilor români și la dezvoltarea potențialului local în producția de lapte. În acest sens, compania a investit constant atât în producția de lapte de calitate din România, cât și în susținerea agriculturii locale, urmărind încă de la început ca, alături de partenerii săi, să sprijine dezvoltarea micilor fermieri, care înainte de acest program, practicau un model de agricultură ce le asigura venituri minime.
“Pentru Fundația Openfields implementarea unui program atât de complex și de frumos a fost o onoare, dar totodată și o provocare. Proiectul "O sansă pentru familia ta" a rezonat perfect cu misiunea noastră de a avea grijă de oameni și de natură. Sprijinul consorțiului Danone, atât financiar, tehnic și moral a transformat mulți beneficiari, din mici fermieri în antreprenori de succes. Prin intermediul instruirilor din cadrul proiectului am reușit să schimbăm mentalități și să aducem progres și bunăstare. În plus, vizitele studenților de la universități cu profil agricol din SUA au motivat și încurajat comunitatea fermierilor autohtoni. O altă contribuție însemnată a fost aportul nostru la educația financiară a beneficiarilor și în atragerea finanțărilor UE”, precizează Alina Rus, Director de Programe, Fundația Openfields.
Pentru mai multe informații, puteți vizita website-ul www.danone.ro și pagina de Facebook Danone România.
Spune-ti parerea!