Mămicile știu despre ce vorbesc, noi avem șansă să ne mai trăim încă o dată copilăria la fiecare sărbătoare, doar că, de această dată, cu de două ori mai multă bucurie. Ne bucură fericirea celui mic, curiozitatea lui și felul în care înțelege semnificația fiecărei tradiții. Retail jobs

Și da, recunosc cu mâna pe inimă, sărbătorile se simt diferit atunci când ești părinte. Ai mai multe responsabilități de îndeplinit, însă inima îți este mult mai plină de iubire, de drag, de recunoștință.

Anul acesta, la fel ca și anul trecut, fetița mea mă va ajuta să vopsim ouăle, activitate ce a distrat-o la maxim Paștele trecut. Însă, până în Joia Mare, noi am găsit diferite activități de făcut și idei de petrecere a timpului liber în așteptarea Învierii.

Așadar, cel mai la îndemână au fost ouăle din polistiren pe care le-am pictat împreună, atât acasă, cât și la grădiniță. Am putea să îl numim ca fiind un mic antrenament înainte de vopsitul ouălelor roșii pentru a ne asigura că nu vom sparge prea multe. :)

Sursă foto: Arhivă personală

Cum ne face mare plăcere să pictăm și să desenăm orice, oricum, oricând, una dintre ideile mele a fost să facem iepurași din conturul tălpicilor ei și puișori din conturul podului palmei. Astfel ne-am distrat copios, iar rezultatul este următorul. Mie mi e pare o amintire super cute. Vouă?

Sursă foto: Arhivă personală

Un alt mod de a ne petrece timpul numărând zilele până la Paște este participarea la spectacolele de teatru de păpuși. Este adevărat, în această perioadă nu s-au jucat piese cu tematica de Paște, însă, chiar și așa, aveți din ce alege, iar noi avem deja piese pe care le-am bifat de mai multe ori.

Pasiunea pentru cărți s-a transmis de la mamă la fiică, iar pe lângă cărțile ilustrate și cu povești pe care le va primi în acest an, în bibliotecă ne așteaptă multe alte cărți cu tematică de Paște. Le răsfoim, mai citim ceva și legat de Crăciun, pentru că... de ce nu? :) Majoritatea sunt de la Editura Univers, editură pe care o îndrăgesc tare mult și care are de fiecare dată cărți super frumoase și potrivite pentru fiecare vârstă în parte.

Cum tradiția de Paște este să îmbrăcăm ceva nou, fetiței mele i-am cumpărat un sarafan realizat manual de către o mămică a cărei pasiune pentru croșetat o ajută să își ia gândul de la boala grea de care suferă. Pagina de Facebook a Ancăi este aceasta: https://www.facebook.com/anca.iliescu.5 și nu ar strica să aruncați un ochi pentru că un cadou pentru cineva drag poate însemna un moment de alinare pentru o mămică care se luptă în fiecare zi să trăiască.

Noi așa ne pregătim de Paște și mi-ar plăcea să știu că fiecare mamă și al ei copil sunt sănătoși și în siguranță.

Paște binecuvântat și haideți să învățăm încă o dată lecția iertării (chiar dacă, ah, e atât de greu uneori!!!).

Sărbători cu bine!

Maria Crișan

Vizionare placuta

123
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: