Ei bine, ai încercat până acum tehnici de vizualizare? Vizualizarea te poate ajuta să-ți fixezi mai bine și mai clar scopurile, să te concentrezi pe ele și să le manifești. Iar tehnicile de vizualizare te pot ajuta să-ți creezi acel mindset pozitiv și motivant de care ai atâta nevoie.
De ce vizualizarea este atât de puternică pentru creierul tău?
Oana Voicu, psihoterapeut integrativ Hedepy.ro, platformă online al cărui scop este de a ușura calea către psihoterapie, cu peste 160 de psihoterapeuți afiliați din Cehia, Slovacia, Polonia, Italia și România: „Vizualizarea nu înseamnă pur și simplu plasarea unei imagini pe o tablă pentru a invoca „legea atracției”. De fapt, totul se raportează la creierul nostru: sistemul nostru de activare reticular (SAR) este „stația de filtrare” a creierului nostru. Vederea constantă a imaginilor de pe un visual board, de exemplu, ajută creierul să filtreze lucrurile pe care nu le facem, în timp ce ne concentrăm pe ceea ce dorim. Vederea unui memento vizual constant al obiectivelor este modul în care subconștientul rămâne concentrat asupra lor”.
Nu poți deveni un scafandru profesionist, dacă nu vei învăța să înoți prima dată.
Silvia Nistoroaea, psihoterapeut NLP (Neuro-Linguistic Programming): „Creierul nu face diferența dintre realitate și imaginație, ceea ce înseamnă că autosugestia este un instrument foarte prețios, iar dacă învățăm să îl folosim, ne vom atinge multe obiective. Scopul acestor vision boards nu este să le realizezi, iar apoi să uiți de ele în colțul unei camere, ci să acorzi zilnic minute pentru a te concentra pe ce îți dorești. Să te vizualizezi, de exemplu, cum conduci mașina perfectă, cum se simte volanul, cum se aude motorul, cum se simte vântul care îți trece prin păr, ce melodie asculți. Imaginea completă și cât mai detaliată va convinge subconștientul că aceea este realitatea pe care o trăiești. Ceea ce mai trebuie să știm, însă, este că nu vom putea sări peste limite financiare reale, ci trebuie să rămânem ancorați în realitate. Greșeala multora este că se așteaptă să câștige la loto, însă acest lucru nu se întâmplă. Tot noi vom depune efortul, în realitate. Nu vei deveni un scafandru profesionist, dacă nu vei învăța să înoți prima dată.”
Vedetele, psihologii, medicii și cercetătorii din lumea întreagă sunt interesați de vizualizare ca practică conștientă.
La sfârșitul anilor 1970, autorul New Age, Shakti Gawain, a scris despre cum să folosim vizualizarea creativă pentru dezvoltarea personală. Beyonce folosește un vision board pentru motivare și o focusare mai bună pe carieră. Katy Perry a explicat că și-a făcut primul ei vision board la vârsta de 9 ani și că a ajutat-o să-și îndeplinească visele. Comediantul Steve Harvey a declarat în platoul emisiunii Oprah Winfrey Show: „Tot ce am obținut în viață, am scris. Vision board-ul meu este o nebunie. Ceea ce este acum pe vision board-ul meu este astronomic și, ghiciți ce, voi obține tot!”. Iar Cardi B a postat pe contul ei de Instagram că și-a făcut un vision board pentru 2019 și nu se va opri până când nu va obține totul de pe el. Chiar și Andreea Marin a recunoscut că a folosit astfel de tehnici pentru a rămâne însărcinată și, mai mult decât atât, fiica ei, Violeta, e exact aşa cum a vizualizat-o: cu părul creţ şi ochii albaştri.
Experiență client terapie M.G, 28 ani: „Ca proaspătă mămică, căutam să mă acomodez cu noul rol și o restructurare totală a priorităților și a vieții personale. Am descoperit vision board-ul în timpul terapiei și, inițial, mi s-a părut doar o metodă amuzantă de a-mi seta obiectivele. Problema e că, pe măsură ce timpul trecea, nimic din vision board-ul meu nu se materializa. Așa că am cerut mai multă îndrumare și am dedicat câteva ședințe de terapie acestui mic proiect. Nu aveam nimic de pierdut, însă viața mea se putea schimba mult în bine, dacă aveam rezultate. Atunci a fost momentul când am început să iau foarte în serios toată experiența și să urmez următorii pași:
Astfel, fără să îmi dau seama, am început să iau decizii care să mă conducă spre obiectivele mele, să mă dedic și să fiu mai ambițioasă și perseverentă, știind exact unde vreau să ajung.
Rezultatul? 8 luni mai târziu: am luat permisul auto, job-ul meu part-time s-a transformat într-o carieră în plină ascensiune într-un start-up și m-am mutat în apartamentul mult dorit. Într-adevăr, unul dintre obiective încă nu a fost atins: acela de a scăpa de kilogramele în plus din timpul sarcinii, dar asta pentru că nu am făcut nimic până acum pentru atingerea lui. Deși am vizualizat cum doresc să arăt, nu am practicat sport și nici nu am urmat vreo dietă, iar minunile nu se întâmplă decât dacă muncim pentru ele.
Recomand tuturor să încerce cu un terapeut care te poate ghida și te poate ajuta să înțelegi cum să folosești „instrumentele” de mai sus. Cât pentru mine, deja lucrez la următorul meu vision board.”
-
Kudika
Am de gând să aștept moartea cu fusta șifonată și ușor ridicată, cu...
-
Kudika
Top 3 obstacole cu care se confruntă antreprenorii moderni și cum...
-
Alexandra Chivu
Mesaje de Florii. Cele mai frumoase urări pentru sărbătoriții...
-
Kudika
Îți dorești o femeie frumoasă și deșteaptă, dar ești pregătit...
-
Kudika
Ce au în comun copiii din sistem? O traumă!
-
Kudika
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual...
-
Kudika
4 investiții care trec testul timpului și care merită orice efort...
-
Kudika
În spatele fiecărei femei puternice și de succes se află… ea însăși!
-
Alexandra Chivu
Este în regulă ca femeile să își dorească mai mult?
Spune-ti parerea!