Setari Cookie-uri

Advertorial Lavinia Goste și Marius Zorilă și-au mărit familia:

Fericire mare în familia Goste-Zorilă. Universul lor s-a mărit cu un suflețel minunat pe care și l-au dorit nespus gemenele familiei, Maria Elisa şi Ioana Nicole, care au împlinit în luna august 9 ani. Copilele au visat întotdeauna să aibă un animal de companie, iar părinții lor le-au îndeplinit dorința înainte de Crăciun.

"Suntem 5, acum! În familia noastră a intrat un cățeluș drăguț, un pudel de 2 luni pe care fetele l-au botezat Inimioară. Este cadoul și dorința fetelor care au fost extrem de fericite când l-au primit și ce mă bucură și mai tare este responsabilitatea pe care simt ele să o exprime în relația cu el. Pe lângă faptul că este jucăria familiei, așa cum ne așteptam, este și suflețelul de care ele se ocupă cu maximă grijă.”, a declarat Lavinia Goste.

Pe lângă obligațiile personale, Lavinia Goste are un program intens și din punct de vedere profesional, iar finalul anului 2022 i-a adus în repertoriu o nouă piesă, o compoziție aparte care îmbină armonios folclorul cu pop-rock-ul, alături de Marius Zorilă și Orchestra Națională Valahia.

„De data aceasta, cu piesa „România” am încercat să fim puțin altfel și ne-am bucurat că ne-a ieșit acest mix complex, de folclor cu pop-rock, care sună deosebit de frumos, încântător. Este o melodie la care am muncit, alături de Marius Zorilă și Orchestra Națională Valahahia, cu multa pasiune. O dedicăm românilor noștri, atât cei de aici, cât și cei de peste hotare, românii noștri dârzi, puternici și atât de veseli care, chiar și în momentele cele mai grele, găsesc un motiv cât de mic de bucurie. Ascultați „România” și bucurați-vă!”, transmite Lavinia Goste.

Asculta piesa aici


Kudika
9 Ianuarie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.