Setari Cookie-uri

Advertorial Patru mituri despre femei și investiții

Când vine vorba de investiții, lumea este dominată de bărbați. Dar, în ultima vreme, femeile investitor încep să reducă decalajul. Statele Unite sunt cea mai dezvoltată piață de investiții din lume. Acolo, procentul femeilor care investesc în afara planurilor de pensie a crescut de la 44% în 2018 la 67% în 2021, potrivit Fidelity. Din punct de vedere istoric, doar 40% dintre femei au investit, potrivit Institutului CFA, astfel că aceste date recente arată un progres. Institutul CFA a prezis, de asemenea, că, până în 2025, nu va mai exista un decalaj semnificativ între femei și bărbați în ceea ce privește participarea la bursă în Statele Unite.

Datele eToro arată că, în ceea ce privește persoanele care investesc deja, în SUA sunt 51% femei, foarte aproape de datele demografice reale de gen. România a rămas însă în urmă, deoarece din cei 500 de investitori chestionați doar 33% sunt femei. Prin comparație, polonezii au 42%, iar cehii 37%. Există mai multe mituri cu privire la femeile investitor care contribuie la această situație.

Mitul 1: Femeile nu sunt buni investitori

De fapt, studiile spun că femeile obțin randamente investiționale mai bune decât bărbații. O analiză a peste 5 milioane de investitori din ultimii zece ani a constatat că, în medie, femeile au depășit cu o mică diferență performanțele omologilor lor de sex masculin. Iar acest lucru nu se limitează la investitorii individuali. Un studiu recent a arătat că echipele mixte de gestionare a fondurilor de investiții, au obținut performanțe cu 20% mai bune decât cele formate exclusiv din bărbați. Rezultă că acest mit este în mod constant infirmat atât în categoria individuală, cât și în cea profesională, de către femeile investitor. Din punct de vedere istoric, există multe exemple. Dar unul dintre cele emblematice este Geraldine Weiss, care a fost una dintre primele femei care și-a făcut un nume în domeniul financiar și care a dovedit că femeile pot fi investitori de succes. Ea a învățat despre investiții citind cărți, ascultând conversațiile părinților săi și studiind business și finanțe la facultate. Și pentru că i se ofereau doar locuri de muncă de secretară a decis să își înființeze propriul buletin de investiții în 1966, la vârsta de 40 de ani, dar l-a semnat G.Weiss. Abia patru ani mai târziu lumea a aflat că era femeie, dar atunci rezultatele deja vorbeau de la sine, depășind alte buletine informative similare și oferind abonaților randamente peste medie.

Mitul 2: Femeile nu au încredere în ele ca investitori

Conform studiilor, femeile sunt mult mai predispuse să se simtă copleșite de gama de opțiuni financiare disponibile și se străduiesc mai mult să știe de unde să înceapă, dar, odată ce au luat decizia, cu siguranță nu le lipsește încrederea. Datele platformei de investiții sociale eToro arată că, atunci când vine vorba de femeile investitor din România, trei sferturi dintre ele au încredere în portofoliile și strategiile lor de investiții. Mai mult, aproape două treimi dintre femei au o perspectivă pe termen lung asupra investițiilor lor, păstrându-le ani sau chiar decenii.

Mitul 3: Femeile sunt mai reticente decât bărbații în a lua decizii financiare

Deși este posibil să fie în continuare adevărat că bărbații sunt mai predispuși să decidă să investească, stereotipul conform căruia femeile sunt mai reticente în a lua decizii de investiții este pur și simplu fals. Procentul de utilizatori care s-au înregistrat pe platforma de investiții și apoi și-au alimentat conturile (un semnal clar al intenției de a investi) a fost același atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Mai mult, atunci când devin investitori, 89% dintre femeile din România privesc investițiile ca parte a finanțelor gospodăriei lor, în timp ce 65% dețin controlul majoritar sau total al finanțelor gospodăriei, luând astfel decizii financiare pentru întreaga familie.

Mitul 4: Femeile nu își asumă riscuri

De fapt, femeile nu au aversiune față de risc, ele sunt conștiente de riscuri și nu se tem să recunoască atunci când nu înțeleg ceva. De exemplu, datele eToro arată că atât bărbații, cât și femeile au în portofoliile lor criptoactive. Cu toate acestea, dintre investitorii care preferă să nu investească în cripto, atunci când au fost întrebați de ce, 67% dintre femei au recunoscut că nu înțeleg activul respectiv, în timp ce doar 30% dintre bărbați au recunoscut acest lucru. Acest lucru arată că mai multe femei investitori aderă la principiul "nu investiți în active pe care nu le înțelegeți", care este unul dintre principiile importante de gestionare a riscurilor.

Miturile de mai sus arată că, atunci când vine vorba de tranzacționare și investiții, diferențele nu sunt atât de mari între femei și bărbați. Revoluția internetului face ca accesul la diferite piețe să fie mai ușor ca niciodată, ceea ce duce la creșterea numărului investitorilor individuali. Acum, cu ajutorul unei platforme online de investiții se poate crea un portofoliu în câteva minute. Acest lucru nu se întâmpla în urmă cu doar 55 de ani. În 1967, nu existau femei la Bursa de Valori din New York. O femeie pe nume Muriel Siebert a vrut să cumpere un loc la bursă și, pentru a face acest lucru, avea nevoie de un "susținător" bărbat". A fost refuzată de nouă ori înainte de a găsi pe cineva care s-o sprijine. În cele din urmă, și-a cumpărat un loc la NYSE, dar acest lucru a fost un eveniment singular pentru o lungă perioadă de timp. "Timp de zece ani am fost 1.365 de bărbați și cu mine", a spus ea. Schimbarea mentalităților necesită mult timp, dar cele mai recente date ale Națiunilor Unite arată că în ultimii 32 de ani indicele inegalității de gen s-a îmbunătățit constant.

Vizionare placuta


Kudika
13 Martie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.