Setari Cookie-uri

500 de copii au marcat Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace - ONU

Aseară, a avut loc în premieră la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor din București - PNCB, spectacolul sportiv ocazionat de Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace - ONU. Într-o atmosferă plină de energie, peste 500 de copii talentați din cadrul cercurilor sportive PNCB au oferit spectatorilor demonstrații de dans sportiv standard și latino, arte marțiale, gimnastică aerobică și un flashmob la care a participat întreaga sală.

În foaierul Palatului Național al Copiilor din București, a avut loc vernisajul expoziției de artă „Pământul este casa noastră!”, la care au contribuit cu lucrări impresionante peste 90 de mici artiști.

Timp de 2 luni, am pregătit acest spectacol unic, alături de coordonatorii cercurilor Palatului Național al Copiilor din București și de partenerii noștri, echipa Fundației PRAIS și Nestlé România. Este impresionantă mobilizarea și pasiunea cu care talentații noștri copii au repetat și au performat în fața sutelor de spectatori care au răspuns invitației noastre”, a declarat Profesor Dr. Diana Melnic, director Palatul Național al Copiilor din București.

Evenimentul s-a desfășurat sub egida mișcării naționale „Și eu Trăiesc Sanătos!” - SETS și a proiectului „Planeta Albastră Contează pe tine!” PACT create și dezvoltate de către echipa Fundației PRAIS alături de Nestlé for Healthier Kids.

Citește și:

Sloganul sub care s-a desfășurat spectacolul sportiv „Facem sport! Marcăm pentru oameni și planetă!” aduce în atenția publicului recunoașterea rolului pe care sportul și activitățile fizice îl joacă în comunitățile și viețile oamenilor din întreaga lume.

La ceremonia de premiere din cadrul evenimentului, conducerea PNCB a acordat Diploma Personalitatea Anului 2023 dnei. Elisabeta Lipă, Președinta Federației Române de Canotaj, multiplă campioană olimpică, alături de alte 3 diplome decernate partenerilor.

Susținem proiectele naționale care promovează stilul de viață sănătos, starea de bine a tinerei generații. De aceea, am fost deosebit de onorați să primim aseară Diploma Partenerul Anului 2023 - Palatul Național al Copiilor din București. Vom continua să fim alături de inițiativele care valorizează talentul și performanțele sportive ale copiilor”, a declarat Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.

Citește și:

Toate aplauzele noastre merg către copiii Palatului Național al Copiilor din București, care sub bagheta antrenorilor ne-au demonstrat încă o dată potențialul lor sportiv și artistic extraordinar! Suntem recunoscători pentru primirea Diplomei Fundația Anului 2023 din partea conducerii PNCB!”, a declarat Silvia Bucur Președinte Fundația PRAIS.

Vizionare placuta


Kudika
7 Aprilie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.