O companie aeriană a efectuat zboruri cu echipaje formate exclusiv din femei în România și alte patru piețe pentru a sărbători Ziua Internațională a Femeii
Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din punct de vedere ecologic din Europa1, își sărbătorește angajatele de Ziua Internațională a Femeii, organizând zboruri cu echipaje formate exclusiv din femei în cele mai mari piețe ale sale, inclusiv România, care au avut loc în data de 8 martie.
Wizz Air a marcat această zi prin operarea unei curse București-Eindhoven-București cu un echipaj feminin. Zborul a decolat de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București la începutul zilei de 8 martie, fiind pilotat de Ana, căpitan, alături în cabina de pilotaj de Ana-Maria, copilot, în timp ce însoțitoarele de bord Sorina, Diana, Claudia, Andreea și Amalia au asistat pasagerii și au asigurat siguranța la bord.
Zborurile cu echipaj feminin reprezintă o inițiativă anuală, organizată de Wizz Air începând din 2022, pentru a crește gradul de conștientizare a diversității de gen și a oportunităților în aviație. De asemenea, Wizz Air s-a angajat să își diversifice echipele de management, simplificând accesul femeilor la funcții de conducere.
Wizz Air se angajează să îmbunătățească diversitatea de gen în întreaga industrie aeronautică, continuând să crească proporția de femei în toate funcțiile din cadrul companiei aeriene. Procentul femeilor pilot de la Wizz Air continuă să crească în mod constant, de la 3,1% în 2014 la 5,4% în 2024, atingând în prezent nivelurile superioare ale raportului de gen din aviația globală2.
Acest progres este rezultatul unor programe și inițiative specifice menite să atragă mai multe femei în industria aviatică, dominată în mod tradițional de bărbați. Prin inițiative ca programul „She Can Fly”, care oferă scheme financiare atractive pentru femeile cadet, compania își propune să crească și mai mult reprezentarea femeilor – cu un obiectiv de cel puțin 7% până în 2030. Pe lângă acest program, Wizz Air desfășoară și inițiativa „Cabin Crew to Pilot”, care a fost lansată în 2022 și a sprijinit deja primii absolvenți, 11% dintre aceștia fiind femei.
- LAROCK 2025: patru zile de muzică, libertate și aventură pe Domeniul Cantacuzino, în perioada 14-17 august
- Sakura în Europa. 7 destinații europene unde românii pot admira cireși înfloriți ca în Japonia
- LAROCK, ediția a treia: 50.000 de festivalieri au transformat evenimentul într-o experiență memorabilă
Wizz Air sprijină, de asemenea, femeile în avansarea către poziții de conducere și management. În conducerea corporativă, reprezentarea femeilor a înregistrat o creștere semnificativă, iar până în 2026, compania aeriană își propune să crească proporția femeilor în funcții de conducere la cel puțin 40% – o realizare deja aproape îndeplinită.
Compania aeriană s-a angajat să consolideze în continuare leadership-ul feminin în cadrul companiei. Ponderea femeilor în top management (pe poziții de CEO, șefi de departamente, director sau director general) a crescut de peste două ori în ultimii douăzeci de ani, de la 14,3% în 2004 la 32,1% în 2024. În același timp, ponderea femeilor în toate celelalte funcții a crescut de la 20% în 2004 la 42,5% în 2024.
Yvonne Moynihan, Corporate & ESG Officer în cadrul Wizz Air, a spus: „Suntem mândri că am deschis calea pentru diversitatea de gen în aviație. De Ziua Internațională a Femeii, nu numai că sărbătorim realizările femeilor, dar și demonstrăm un progres real prin organizarea unor zboruri speciale cu echipaj exclusiv feminin în mai multe țări. Programul nostru esențial dedicat femeilor pilot aspirante, „She Can Fly”, a fost lansat în urmă cu doar doi ani, dar a avut deja un impact semnificativ. În 2024, numărul cadeților de sex feminin înscriși s-a triplat față de primul an al programului, iar în luna iulie a acestui an, prima serie de cadeți „She Can Fly” – cu reprezentante din Ungaria, Serbia, România și Polonia – va absolvi, marcând începutul carierei lor de viitori piloți. Credem că femeile au nevoie de mai multe oportunități pentru a-și transforma viața și cariera și suntem mândri să le creăm împreună”.
Wizz Air își menține angajamentul de a promova diversitatea și egalitatea, dar și de a integra aceste aspecte în strategia sa corporativă, asigurând un viitor durabil și incluziv pentru industria aviatică.
În anii următori, Wizz Air se va concentra pe creșterea participării femeilor în domenii tradițional dominate de bărbați, în special în profesii tehnice precum mentenanța și ingineria aeronavelor. Prin programe de formare și mentorat specifice, compania își propune să elimine barierele și să atragă mai multe femei către aceste cariere.
1 Conform CAPA – Centre for Aviation Awards for Excellence 2024.
2 Potrivit CAPA, ponderea piloților femei care zboară în cadrul companiilor aeriene în Regatul Unit și SUA este încă de numai aproximativ 5%. La nivel mondial, această proporție se situează între 4% și 6%.
- Românii merg la Roma pentru înmormântarea Papei Francisc. Numărul biletelor de avion vândute a fost de peste 4 ori mai mare
- FLYONE lansează trei destinații romantice și cosmopolite din București în vara 2025
- Zboruri directe către Vietnam: insula Phu Quoc, noua destinație exotică a sezonului de iarnă