De ce nu ai niciodată cu ce să te îmbraci, chiar dacă şifonierul tău e plin

De ce nu ai niciodată cu ce să te îmbraci, chiar dacă şifonierul tău e plin
Kudika
15 Octombrie 2020

Chiar dacă ai investit atenţie şi bani în hainele pe care le ai în dulap, te găseşti deseori în situaţia de a spune că nu ai cu ce să te îmbraci? Nu-ţi face griji! Nu eşti singura.

Multe femei au o astfel de problemă, care rareori este despre haine şi deseori este despre cum să le poarte şi ce fel de ţinute să creeze cu ele. Noi suntem aici să îţi spunem cum poţi evita să ajungi într-o astfel de situaţie şi care sunt soluţiile.

Strategie vestimentară

Unul dintre motivele pentru care ţi se pare deseori că nu ai cu ce să te îmbraci este absenţa unei strategii sau a unei viziuni de ansamblu asupra garderobei tale, atunci când pleci la cumpărături. Când mergi prin magazine vor fi probabil multe piese care îţi fac cu ochiul şi pe care ţi le-ai dori, dar asta nu înseamnă că se potrivesc, pe termen lung, în garderoba ta. Atunci când mergi la shopping şi alegi un obiect vestimentar, gândeşte-te cu câte alte piese din dulapul tău se potriveşte şi în câte ţinute îl poţi integra. Dacă sunt cel puţin patru sau cinci variante de ţinute în care poţi include piesa vestimentară respectivă, atunci merită să o cumperi şi va fi o investiţie bună. Cu cât este mai simplu şi de o calitate mai bună un obiect vestimentar, cu atât îţi va fi mai uşor să îl porţi în diferite combinaţii.

Ce ai în garderobă

„Uitasem de bluza asta!” De câte ori, întâmplător, eventual în timp ce căutai altceva, nu ai dat peste o fustă sau o bluză de care uitasei? Asta înseamnă, cel mai probabil, că ai destul de multe haine în garderobă pe care nu le porţi, fie pentru că nu ştii cu ce alte piese să le combini, fie că nu le ai la îndemână atunci când cauţi ceva de îmbrăcat. Pentru a te simţi mereu bine îmbrăcată şi elegantă, atunci când îţi faci ordine în dulap scoate toate hainele pe care le ai şi încearcă să creezi cu ele diferite ţinute. Ca să fii sigură că nu uiţi vreo idee, fă-le poze şi păstrează-le în telefon. Astfel, dimineaţa, în timp ce îţi bei cafeaua, poţi să revezi imaginile şi să-ţi alegi ţinuta de care ai nevoie sau în care crezi că te-ai simţi confortabil în ziua respectivă.

Măsura potrivită

Sunt puţine femeile care au o siluetă „standard” şi cărora le vin perfect hainele cumpărate din magazine. Unul dintre motivele pentru care evităm să purtăm o parte din hainele pe care le-am cumpărat şi care ne plac ţine de felul în care aceste obiecte vestimentare se aşază pe corpul nostru. Dacă îţi doreşti să emani eleganţă şi rafinament, atunci hainele pe care le porţi trebuie să fie pe măsura ta şi să îţi pună în evidenţă calităţile siluetei. Pentru a atinge un astfel de obiectiv, va fi nevoie uneori să le ajustezi la croitorie. Din fericire, astfel de servicii nu costă foarte mult, iar efectul este imediat. Așadar, în loc să ţii în dulap haine care îţi plac, dar nu le porţi aproape niciodată pentru că nu se aşază tocmai bine pe tine, fă-ţi timp şi du-le la croitorie, astfel încât să te poţi bucura de ele.

Accesorii de calitate

Chiar dacă nu ai foarte multe haine în garderobă, asta nu înseamnă că nu le poţi face pe cele pe care le ai să arate mai elegant. Secretul este să investeşti în accesorii de calitate, rafinate, clasice şi pe care le poţi purta mulţi ani fără grija că pot părea desuete. Fie că e vorba despre eşarfe de mătase, şaluri de caşmir, coliere din aur sau brățări masive din argint, astfel de accesorii îţi vor împrospăta orice ţinută şi îi vor da un plus de strălucire. În plus, prin calitatea lor, pot fi cu adevărat nişte investiţii care te vor scoate din anonimat şi te vor face să te simţi specială de fiecare dată când le porţi.

Baza garderobei

Un alt motiv pentru care este posibil să consideri că nu ai cu ce să te îmbraci este absenţa unei baze a garderobei. Prin asta ne referim la acele piese vestimentare clasice pe care le poţi combina cu orice. Poate că ai prea multe haine în tendinţe, dar nu suficiente piese de bază cu care să le combini pentru un look elegant. Evaluează-ţi garderoba şi, dacă este cazul, încearcă să-i refaci baza cumpărând articole care vor fi mereu elegante şi care se pot combina uşor cu orice. Câteva exemple în acest sens sunt: cămaşa albă, fusta creion neagră, trenciul bej sau negru, jeanșii negri sau albastru închis sau sacoul din tweed.

Cu puţină imaginaţie şi făcând câteva investiţii inteligente, poţi da un aer fresh şi totodată elegant actualei tale garderobe, astfel încât să nu te mai plângi niciodată, în faţa unui dulap plin cu haine, că nu ai cu ce să te îmbraci.

Sursa foto: pexels.com

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Setari Cookie-uri