Setari Cookie-uri

Advertorial Ce este albirea dentară? Dr. Alin Gabor îți spune toate informațiile Pro și Contra

Albirea dentară este unul dintre tratamentele preferate de pacienții care au o dantură sănătoasă, dar, parcă, nu suficient de albă. De-a lungul vieții, din cauza consumului de cafea, ceai, vin sau pur și simplu din cauza procesului de oxidare, albul dinților își pierde din calitate, iar pacienții își doresc să revină sau, de ce nu, să deschidă cu câteva tonuri.

Medicul stomatolog, dr. Alin Gabor, povestește în continuare care este realitatea, din punctul de vedere al specialistului, atunci când vine vorba despre albirea dentară, care sunt argumentele pro și contra.

Albirea dinţilor se referă în general la aplicarea compuşilor peroxidici pe dinte, cum ar fi peroxidul de hidrogen. Aceşti agenţi penetrează smalţul şi albesc dentina, treptat, în timp. Gradul de albire a dintelui variază în funcţie de mai mulţi factori: tipul de pete, concentraţia agentului de albire din produsul utilizat, timpul în care agentul de albire acţionează pe dinte şi frecvenţa cu care tratamentul este repetat.”, explică medicul stomatolog.

La capitolul beneficii, lucrurile sunt evidente, un aspect mai sănătos – un zâmbet mai alb ne face să părem mai sănătoși, încredere crescută în sine, însă sunt acestea mai puternice decât efectele secundare care vin la pachet cu această procedură stomatologică cosmetică.

Efectele secundare privind albirea dinților includ:

1. sensibilitate dentară de la moderat la puternic;
2. albire inegală a dinților, din cauza unei structuri de smalț neomogene, care poate duce la un aspect pătat al dinților, zone mai albe, mate, crețoase. Astfel, dacă ai o 3. structură de smalț neomogenă, cu mici zone mai deschise sau mai închise la culoare, rezultatul albirii va fi la fel, neomogen, cu zone mai albe și altele mai închise la culoare. În aceste cazuri, oricât am încerca să albim dinții, nu vom obține o culoare uniformă;
4. arsuri chimice, temporare, cu gel de albire (dacă un oxidant cu concentrație mare ajunge în contact cu țesut moale neprotejat, aceasta poate albi sau colora mucoasa);
supraalbire.

Sensibilitatea dentară moderată tranzitorie apare la aproximativ două treimi dintre pacienții care încep o procedură de albire dentară. Aceasta este normală, însă gradul ei depinde de pacient, de metoda folosită, de sensibilitatea anterioară, de concentrația materialului folosit etc. Țesutul moale dentar este sensibil la contactul cu peroxizi și de aceea pot apărea iritații sau chiar arsuri la contactul acestuia cu substanțele de albire dentară.”, explică medicul stomatolog dr. Alin Gabor.

Albirea dentară este recomandată după vârsta de 15 ani, deoarece dinții recent erupți au o cameră pulpară mai mare și mai puțină substanță dură. Albirea dinților în aceste cazuri poate irita nervul dintelui și dinții să devină sensibili.

Decizia de a face o albire dentară este alegerea fiecăruia, dar înainte de a face albirea dinților, cu orice fel de metode, este obligatoriu un control stomatologic. În cazul în care există mici carii, obturații (plombe) fracturate, sparte sau pe lângă care se infiltrează substanțe din cavitatea bucală, gelul de albire ajuns în aceste zone poate duce la inflamații ale nervului dintelui chiar până la necesitatea scoaterii acestuia și tratarea endodontică. Zonele cu defecte de smalț trebuie evaluate de către stomatolog. Acesta va decide necesitatea protejării zonei respective înainte de albire pentru diminuarea riscului asupra nervilor dinților.

Dacă ai sensibilitate dentară și a gingiilor, cu retracții gingivale și/sau reconstrucții dentare defectuoase trebuie să consulți medicul stomatolog înainte de a folosi un sistem de albire a dinților. Dacă ai sensibilitate la hidrogen peroxid (agentul de albire) nu trebuie să încercă produse de albire a dinților înainte să consulți medicul stomatolog. De asemenea, expunerea prelungită la agenți de albire poate dăuna smalțului dinților. Acesta este cazul produselor de albire acasă care conțin acizi de fructe. Acizii de fructe (în special lămâie, portocale, grapefruit) consumate în exces, duc la eroziunea smalțului dinților și creșterea sensibilității dinților la agenții de albire. De asemenea, albirea dinților nu este recomandată femeilor însărcinate deoarece, încă, nu sunt suficiente studii care să confirme siguranța acestora în prezența fătului. Astfel, medicii stomatologi recomandă amânarea a acestor proceduri până după naștere și perioada de alăptare.”, conchide medicul stomatolog, asistent universitar, dr. Alin Gabor.


Kudika
17 Ianuarie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.