Ne place cafeaua. O savurăm dimineața pentru un start plin de energie, îi apreciem aroma reconfortantă în pauzele dintre activități și o asociem adesea cu momente de răsfăț personal.
Dar dincolo de acest ritual cotidian, cafeina ascunde un potențial valoros: este din ce în ce mai des întâlnită în produsele moderne de îngrijire a pielii și părului, datorită beneficiilor sale remarcabile.
Ce este cafeina și cum acționează în organism?
Cafeina este un alcaloid natural, prezent în boabele de cafea, ceai, cacao și în alte plante. Are un efect stimulant asupra sistemului nervos central, motiv pentru care este atât de populară în băuturi energizante sau suplimente. Însă, la nivel topic (atunci când este aplicată pe piele sau scalp), efectele sale pot fi remarcabile. De exemplu, în produsele de îngrijire a pielii, cafeina este apreciată în special pentru efectul său decongestionant și antioxidant. Aplicată local, reduce aspectul pungilor de sub ochi, prin îmbunătățirea microcirculației și drenajului limfatic, tonifică pielea, oferindu-i un aspect mai neted și ferm, combate radicalii liberi, responsabili de îmbătrânirea prematură, și poate reduce temporar aspectul celulitei.
Mai puțin cunoscut, dar din ce în ce mai susținut de cercetările recente, este efectul benefic al cafeinei asupra scalpului și foliculilor de păr. Aplicată în șampoane sau tratamente, cafeina stimulează creșterea părului, prin prelungirea fazei de creștere a firului și stimularea rădăcinii. îmbunătățește circulația la nivelul scalpului, favorizând oxigenarea celulelor, întărește firul de păr, reducând căderea și subțierea prematură.
Noua generație de îngrijire: Gliss Full Hair Wonder
Inspirată de potențialul acestui ingredient, noua gamă pentru îngrijirea părului Gliss Full Hair Wonder combină cafeina cu peptidele – compuși esențiali în menținerea structurii sănătoase a firului de păr. Peptidele susțin regenerarea capilară, oferind proteinele necesare refacerii fibrei capilare, în timp ce cafeina stimulează scalpul pentru o creștere mai viguroasă.
Nu întâmplător, imaginea acestei game este actrița Sofia Vergara, recunoscută pentru părul ei lung, strălucitor și vizibil sănătos – un exemplu de feminitate și vitalitate, care reflectă exact filosofia noii formule.
Cele cinci produse din noua gamă Schwarzkopf Gliss Full Hair Wonder sunt testate dermatologic, cu formule fără ingrediente de origine animală și aprobate conform standardelor internaționale de testare a animalelor (PETA). Ambalajele sunt realizate parțial sau integral din materiale reciclate, reflectând angajamentul brandului față de sustenabilitate.
Noua gamă Gliss Full Hair Wonder include un șampon delicat, cu 92% ingrediente de origine naturală, ideal pentru curățarea părului fragil și stimularea creșterii de la rădăcină. Nu conține silicon și este ambalat într-un recipient fabricat în proporție de 80% din plastic reciclat.
Balsamul din aceeași gamă contribuie la întărirea și netezirea firului de păr, având formula cu 95% ingrediente naturale, iar varianta Express Repair, un spray leave-in fără clătire, oferă protecție termică de până la 230°C și ajută la descurcare – un ajutor practic în rutina zilnică, ambalat într-un recipient realizat integral din plastic reciclat.
Pentru un pas suplimentar în rutina de îngrijire, există și două tipuri de seruri.
Serul pentru scalp și activarea rădăcinilor, îmbogățit cu cafeină, stimulează activitatea foliculilor și se aplică direct pe scalp, dimineața și seara, fără a necesita clătire. Cu o formulă ce conține 96% ingrediente de origine naturală, acest tratament intens promite să devină un aliat de nădejde în revitalizarea părului.
Pe de altă parte, serul pentru lungimi (Lengths Filler) a fost conceput special pentru părul fragil, lipsit de densitate. Combinând peptidele cu sistemul HAPTIQ, oferă rezultate vizibile în doar 6 săptămâni – un păr mai plin, mai dens, cu 96% ingrediente naturale, ușor de aplicat zilnic, fără clătire.
Folosite împreună – tratamentele pentru scalp și lungime, alături de șampon și balsam – produsele Schwarzkopf Gliss din gama Full Hair Wonder formează un sistem complet de îngrijire, pentru un păr frumos, sănătos și strălucitor, asemenea celui al Sofiei Vergara.