Părerea lui Radu: Cu capul aplecat

Un prieten, nu spun cine, persoană importantă, remarcă în weekend ceva ce numește fără menajamente, Zombie Apocalypse. Mă rog, lui îi place să și dramatizeze. Oameni de toate vârstele trecând pe lângă el în parc, într-un fel de teleghidare, cu capetele plecate, privind prinși toți în telefoane. Atmosfera e stranie. Pe unul nu-l vezi ridicând capul. Copii pe bancă jucând ceva pe telefoane. Și în această atmosferă de început de film mai puțin reușit, proptește și o concluzie drastică: “Brusc mi-am dat seama nu numai că suntem 42% analfabeți funcțional, dar am devenit aproape 100 % alienați, cu probleme grave de socializate ceea ce va duce inevitabil la o societate singură, izolată, tristă și extrem de ușor de manipulat”.

Sursa Foto: Shutterstock/ By Sfio Cracho

Ce mi se pare interesant e că noi cu toții, cei care citeam constatările lui, priveam siderați la ce a ajuns lumea. Și ne luase așa, o ușoară îngrijorare. Știți cum e omul, gata oricând să trăiască sfârșitul lumii. Eram ușor îngrijorați. Comentariile erau și ele în același sens, că sunt oameni care trăiesc cu ochii în telefon, un fel de Black Mirror, dacă ați văzut serialul, dar chiar și dacă nu l-ați văzut. Și, în mijlocul acestei stări dojenitoare, vin și eu cu o constatare consternantă: “băi, dar noi care citim îngroziți, noi care comentăm aici, nu care cumva suntem în aceeași ipostază?”.

Cu capul aplecat, fiecare pe unde l-a surprins momentul, privind îngrijorați în telefon în legătură cu felul în care trăiesc unii ziua. Gata oricând să-i sfătuim, să-i punem în ordine. Aveam așa o senzație de persoane exterioare problemei. Era despre ceilalți. Bine, mereu e despre ceilalți. Un el și o ea, după o relație frumoasă bazată pe sprijin și respect reciproc, după un an sau doi în care și-au împărtășit unul altuia versiunea despre lume, de obicei încep să vorbească despre ceilalți. E așa, un obicei care ne scutește din propriile greșeli. Și mai e ceva. De regulă cel care constată are un fel de exonerare. Greșeala constată e pe jumătate iertată. Li se întâmplă să zicem celor care se îngrașă. Vor repeta mereu, ușor lamentativ, că uite, ce s-au îngrășat!

Dar funcționează aici și în relație cu propria persoană. Te va face să trăiești momentul cu mai multă lejeritate. Te simți mult mai suplu când spui că ce te-ai îngrășat. Ba chiar cei din jur, din politețe, vor izbucni să te contrazică. Doar că de regulă funcționează invers și mai bine. Te simți mult mai slab dacă sesizezi ce s-a îngrășat cutărică. Cel care constată e automat în afara problemei. Pari că ești în control. Chestiuni ce țin de psihologia maselor, sau în fine, meselor, ca să zicem așa. De aceea privim la documentare despre mâncare. Despre “ce pun ăștia în mâncare”. Câtă vreme știm, pare că suntem ușor în afara problemei.

Sursa Foto: Shutterstock/ By Mindmo

Am sesizat o stare de relaxare mentală pe care o avem când sesizăm îngrijorați direcția în care se îndreaptă lumea. Pare atunci că ești într-un “demage control”. Adică se întâmplă asta, deși facem parte din problemă, știm despre ce e vorba și deci nu e nicio problema. Oamenii trăiesc decuplați de la viață, cu ochii țintiți fără probleme în telefoane. Doar că în toată situația aceasta ceva ne scapă. E ca atunci când remarcăm că trăim parcă doar în mall-uri. Cu puțină bunăvoință ne-am relaxa înțelegând că în felul acesta, centralizăm într-un loc preocupările pe care le-am avea alergând dintr-un loc al orașului în altul. Mall-ul are acest sens, de a pune laolaltă mai multe preocupări, mai multe întâmplări. Are acest sens de a mai scuti din drumuri. De a rezolva totul într-un singur loc. În același sens poate fi privită preocuparea pentru smartphone. Centralizează activități pe care le-ai fi avut cu multe alte elemente. Nu-ți iei aparatul de fotografiat. Ziarele, oamenii nu mai foșnesc ziare. Citesc ce se întâmplă de pe site-uri de știri. Faci cumpărături pe smartphone. Îți scrii cu prietenii. Uneori funcționează chiar ca telefon. Și atunci, toate acestea puse cap la cap dau impresia apocaliptică ușor că suntem decuplați de la tot ceea ce se petrece.

Trăiesc cu această problemă pe cap. E un soi de reproș permanent care-mi este făcut. Că sunt blocat în privitul telefonului. Lucrurile nefiind nici pe departe atât de dramatice. Ba chiar, mai degrabă mult simplificate. Dar lumea mereu a stat cu impresia că se sfârșește. Sper că nu citiți de pe telefon acum.

Sursa Foto Front Page: Shutterstock/ By Sfio Cracho

---