Setari Cookie-uri

Talentul care te premiază

Pe Lynnda Pollio nu am cunoscut-o personal, însă am avut conversații interesante în mediul virtual și împărtășim iubirea pentru stâncile roșii din Sedona, Arizona. Nu ți-aș fi povestit despre ea dacă nu aș fi crezut că povestea ei te poate inspira să îți asculți glasul inimii, să îți descoperi talentul și să îl exprimi.

Deși nu se consideră o scriitoare în adevăratul sens al cuvântului pentru nu a publicat până acum decât o singură carte, Lynnda Pollio este cel mai premiat autor independent din istoria self-publishingului. Romanul ei spiritual ”Trusting the Currents”, publicat în 2014, a primit douăsprezece distincții literare. Minunat, vei spune deși poate că lucrurile ți se vor părea mai puțin încântătoare aflând că nașterea acestei cărți a durat doisprezece ani. ”Nu am avut de ales,” mi-a mărturist Lynnda. ”Addie Mae, personajul principal, a început să îmi șoptească în timpul șederii în Sedona. A trebuit să scriu ce îmi spunea pentru a evita un acut sentiment de disconfort. Apoi am pus manuscrisul de-o parte. Apoi m-am întors la el. Mi-a luat doi ani să termin prima versiune. Am stat de vorbă cu autori, editori și în cele din urmă am decis să public cartea pe cont propriu.”

Citește și:

Lynnda Pollio

Atunci când o aud pe Lynnda vorbind despre cartea ei, aud sunetul glasului unui om împlinit deși nu este convinsă că, având o singură carte la activ poate vorbi despre succes.

”Cred că cea mai mare recompensă pe care am primit-o este răspunsul cititorilor din întreaga lume pe care cartea i-a bucurat sau transformat,” spune scriitoarea. ”De exemplu, cineva mi-a spus că a citit un fragment din carte la înmormântarea surorii sale pentru că se identifica cu acel pasaj.”

Lynnda citește fiecare recenzie pe care cititorii o scriu pe Amazon pentru că spune ea, o ajută să se conecteze cu aceștia și cu sufletul cărții. ”Ceea ce continuă să mă uimească este universalitata romanului. Oameni din întreaga lume, indiferent de rasă, sex, vârstă, ocupație, se regăsesc în ea, în personajul principal Addie Mae, cred că această carte este despre ei, ” mărturisește autoarea.

Citește și:

Lynnda Pollio lucrează acum la următoare ei apariție editorială, o colecție de eseuri menită să aducă alinare și o stare de bine în viața cititorilor.

Vizionare placuta


Andreea Billig este scriitoare, autoare a best-seller-ului "I Choose...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.