Kudika
19 Decembrie 2018

Kaufland România și sute de voluntari au donat 15 tone de produse copiilor și bătrânilor din satele izolate de munte

comunicat de presa

Kaufland Romania lanseaza prima sa marca proprie facuta exclusiv in Romania, pentru romani

Sunt locuri în România în care sania lui Moș Crăciun ajunge mai greu. Sau, uneori, nu ajunge deloc.

Pentru a ajuta bătrânii și copiii din satele izolate de munte din zona Nehoiu-Brăești, jud. Buzău, Kaufland România și Clubul GTC Motorsport au derulat în acest weekend campania Umanitara Off-Road de Crăciun.

Familii vulnerabile, bătrâni singuri, două grădinițe și o școală din zone greu accesibile au primit, în prag de sărbători, ajutoare care să le lumineze Crăciunul și să le aducă bucurie.

În acest weekend, pe 15 și 16 decembrie 2018, un impresionant convoi off-road format din 70 de mașini 4x4 a purtat nu mai puțin de 160 de persoane inimoase - voluntari Kaufland România și ai clubului GTC Motorsport - în 18 sate izolate din zona Nehoiu - Bozioru - Ploștina. Ajutoarele oficiale ale lui Moș Crăciun au ajuns la 200 de bătrâni și 250 de copii din familii defavorizate și școlari ai unităților de învățământ din Lunca Priporului și Brătilești.

Peste 15 tone de alimente, produse de igienă personală, electronice și electrocasnice, materiale de construcții, jucării, haine și încălțăminte au adus bucurie de Crăciun celor 450 de suflete.

Kaufland România, Ajutorul oficial al lui Moș Crăciun și partenerul principal al proiectului, a investit peste 30.000 de euro pentru a face posibilă această acțiune.

,,Și anul acesta, de Crăciun, ne gândim la cei mai puțin norocoși, la bătrânii și copiii din satele izolate ale României. Suntem bucuroși că putem fi din nou alături de partenerii noștri - GTC Motorsport, împreună cu care aducem speranță românilor din locurile în care sania lui Moș Crăciun ajunge mai greu. Sau, poate, nu ajunge deloc. Mașinile de teren, mulți voluntari inimoși și noi, cei de la Kaufland România, ne-am mobilizat pentru a lumina Sărbătorile acestor bătrâni și copii din sate izolate de la munte”, declară Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România.

Inițiativa continuă tradiția acțiunilor umanitare organizate de GTC Motorsport, ajungându-se la al 12-lea eveniment de acest gen și la al patrulea în parteneriat cu Kaufland România. Scopul acesteia este ajutarea bătrânilor și copiilor aflați în dificultate, identificați și sprijiniți prin serviciile de asistență socială din județ sau asociațiile de profil din zonă și a școlarilor și preșcolarilor din unitățile de învățământ alese.

,,Ultimele zile au fost foarte încărcate, în special de emoțiile generate de dorința de a duce la bun sfârșit una dintre cele mai mari campanii umanitare de off-road din ultimii ani. Bucuria nestavilită a copiilor la primirea darurilor de Crăciun s-a completat cu zâmbetul stingher de pe chipurile unor bătrâni greu încercați de viață. Noi am adus doar o alinare și o bucurie în prag de sărbători. Felicit Kaufland România pentru implicarea alături de clubul GTC Motorsport; împreună, ne-am propus lucruri ambițioase și le-am dus la bun sfârșit. Acum putem confirma căImplicarea face Diferența!”, a spus Răzvan Cirap, Președinte al GTC Motorsport.

Dincolo de sprijinul material acordat, acțiunea este un reper pozitiv constant în viața acestor comunități, o confirmare a vizibilității lor din punct de vedere economic și social, promovând un model de comportament plin de umanitate.

Despre Clubul GTC Motorsport

GTC Motorsport este unul dintre cele mai importante cluburi de off-road din România, peste jumătate din membrii săi fiind sportivi licențiați FRAS și participând la competiții în țară și în străinătate. GTC Motorsport organizează anual GTC Trophy, o etapă etalon din Campionatul Național de Off-Road; competiția se desfășoară în zona deluroasă adiacentă orașului Buzău și adună la Start un număr remarcabil de participanți. Clubul este implicat activ în acțiuni umanitare și de ajutor în caz de calamități, cât și de protecția mediului. Sunt de tradiție campaniile umanitare GTC de Paște și de Crăciun, desfășurate în județul Buzău. Pentru mai multe informații, vizitați www.facebook.com/GTCMotorSport.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în 7 țări și o rețea de 120 magazine în România. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale. Pe lângă educație, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.kaufland.ro.

Kaufland Romania si Chef Foa lanseaza gama de produse gata-preparate 7 Minutes

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: