Masculinitatea toxică și feminitatea toxică, cele două fețe ale patriarhatului

De femei nu ne pasă, pe bărbați nu îi credem

În ultimele zile, media din afară dezbate intens procesul dintre Johnny Depp și Amber Heard. Varianta prescurtată este că cei doi s-au acuzat reciproc de defăimare și de violență. Mai mult de atât, actorul a prezentat în instanță o înregistrare audio cu Amber spunând că l-a lovit și că nu o să îl creadă nimeni că el, un bărbat, este o victimă a violenței domestice.

De ce ne-ar interesa pe noi din spațiul nostru sacrostrămoșesc carpatodanubianopontic de păruiala dintre doi oameni faimoși? Pentru că apasă un buton sensibil pe care îl ignorăm ca pe proverbiala bârnă din ochi, cu o naivitate periculoasă: violența domestică sub toate formele ei.

Ca să facem un pic de lumină, abuzul și violența în cuplu nu trebuie să fie neapărat fizice, și nici nu e obligatoriu să lase vânătăi. Acestea pot fi inclusiv financiare, sexuale, emoționale și chiar religioase și niciuna dintre aceste forme nu o exclude pe cealaltă. În teorie, știm toți că abuzul e greșit. În practica cinică, atunci când cineva afirmă că a fost abuzat de partener, primele întrebări care i se pun sunt tu de ce ai stat, tu ce ai făcut de l-ai provocat sau de ce nu ai zis nimic până acum. În momentul în care ai deschis gura să întrebi astfel de lucruri, end of story, se cheamă că dai vina pe victimă și te poziționezi în tabăra agresorului fără drept de apel. Să nu uităm, ms, că trăim în țara în care oamenii cred că violul e justificat (vezi aici despre ce vorbesc).

Retail jobs

Andreea Rusu, directoarea executivă a Centrului FILIA, spune că: „Ajungi la secția de poliție, raportezi faptul că ești victima violenței domestice, poliția consideră că te poate ajuta mai degrabă prin a discuta cu agresorul și a sfătui să nu mai facă asta, dar fără să fie ceva propriu-zis, scris”.

Pe lângă asta, Andreea Rusu povestește că în anumite comunități, polițiștii de la secțiile locale sfătuiau femeile să nu sune la 112, având în vedere că în urma apelului înregistrat ar începe o anchetă.

„Însă în cazul în care suni direct pe mobil polițistul din comună sau te duci la secție și spui ce ți s-a întâmplat, practic nu există niciun fel de înregistrare. Adică e ca și cum nu ai fi fost acolo, dacă nu există interes din partea asta”.

Prejudecățile ar fi principala cauză pentru care s-a ajung la această situație.

„Având în vedere că în general, în România, violența împotriva femeilor este justificată și de foarte multe ori normalizată, dacă nu luată chiar în derâdere, este firesc că inclusiv angajații autorităților publice care intră în contact cu victimele să aibă astfel de prejudecăți. Problema este că vin cu ele din viața lor privată la locul de muncă și în momentul în care le aplică în munca lor, le afectează foarte tare pe femeile cu care lucrează”. (sursa romania.europalibera.org)

Să nu pierdeți din vedere faptul că trăim într-o țară în care femeile și fetele în situații periculoase sunt luate la rost de operatorii de la 112 (ați avut tărie să ascultați apelul Alexandrei Măceșanu la 112?), cum vă rog să nu pierdeți din vedere faptul că trăim într-o țară în care mori înjunghiată la coafor sau împușcată în grădiniță cu toate ordinele de restricție din lume obținute în instanță. Atât timp cât agresorii nu sunt pedepsiți rapid, drastic și exemplar, ordinul de restricție e fix pix.

De femei nu ne pasă, pe bărbați nu îi credem

Statistic vorbind, cele mai multe victime ale violenței domestice sunt femeile. În cazul lor, în ciuda cifrelor colosale și a dovezilor interminabile că asta este o realitate socială, atitudinea generală e de blamare a victimei. Vezi ce ziceam mai sus: de ce ai stat, e vina ta că ai acceptat, tu ai gura mare. În cel mai bun caz, oamenii și societatea ignoră violența domestică, în cel mai rău caz dau vina pe victimă.

În acest status quo în care femeilor victime le e greu să ceară și să primească ajutor, un bărbat victimă a violenței domestice NU ARE NICIO ȘANSĂ. Nu doar că ar putea fi blamat, desconsiderat, ignorat, ci și castrat simbolic. Păi ce bărbat ești tu de te bate femeia? Trebuie să te știe de frică ea pe tine! Iaca patriarhatul în două propoziții.

Eu mă număr printre femeile norocoase care au o rețea de suport emoțional, dar nu avem toate beneficiul ăsta, cu atât mai mult cu cât una dintre tehnicile cel mai des folosite de agresori este izolarea victimei de prieteni sau oricine i-ar putea veni în ajutor. Dacă eu aș fi victimă a violenței și aș avea acces la rețeaua mea de suport, niciuna dintre prietenele mele nu m-ar blama și nu m-ar încuraja să mă întorc lângă agresor. Mi-ar deschide casele lor, m-ar ajuta să mă pun pe picioare și ar merge cu mine de mânuță să depun plângere la poliție. Separat e posibil să facă poteră și să îl aștepte la cotitură. Un astfel de sistem de sprijin este, totuși, o excepție în cazul victimelor femei. În cazul victimelor bărbați, sistemul de sprijin emoțional e practic inexistent.

Din cauza mentalității de haită patriarhală, dacă un bărbat victmă a violenței ar cere ajutorul prietenilor lui, în cel mai bun caz ar fi ignorat. În cel mai rău, luat la mișto, pus la colț și pedepsit printr-o castrare metaforică socială cât mai publică posibil.

Doar fătălăii au emoții, mafioții adevărați discută afaceri

Nu am date statistice în acest sens, dar intuiția îmi spune că rata sinuciderilor e atât de mare în rândul bărbaților și pentru că nu au o rețea de sprijin emoțional. De altfel, făcând o paranteză, lipsa acesteia este motivul pentru care cei mai mulți dintre bărbații hetero își folosesc partenerele inclusiv pe post de psihoterapeut. Dacă încerci să consolidezi un cerc de suport emoțional pentru bărbați, patriarhatul o să-ți dea una peste ceafă și o să îți spună că doar fătălăii au emoții, mafioții adevărați discută afaceri. Dacă ceri sprijin emoțional ca bărbat, ești ”fătălu”, ”mai rău ca femeile” ”pi**ă”. În capul meu, patriarhatul are voce delicată și melodioasă a Danei Budeanu.

Și apropo de Dana, patriarhatul nu naște doar masculinitate toxică, ci și feminitate toxică. Chiar de curând a circulat pe TikTok în mod special un clip cu o altă vedetă locală care susținea că i-ar ierta absolut orice bărbatului de lângă ea și că bărbatul nu contribuie în niciun fel la sfera domestică sau la creșterea copilului ca să nu își piardă masculinitatea. Vă dați seama cât de fragilă e masculinitatea acestui bărbat dacă se fleoșcăie de la un amărât de scutec schimbat?

Din cauza patriarhatului, feminitatea toxică se plasează într-o poziție de pasivitate infantilă și retrogradă social, intelectual, financiar. Feminitatea toxică cere și pretinde și cere la nesfârșit ca un copil răsfățat, iar când nu primește ceea ce vrea, recurge la șantaj sentimental, la violență verbală și fizică, la amenințări cu suicid, la folosirea copiilor împotriva tatălui. Nu privește bărbatul ca pe un partener egal, ci ca pe un cal de povară, o figură paternă care trebuie să ofere și să nu pretindă nimic la schimb.

Masculinitatea toxică e la fel de rea, doar că poartă altă față. Cere obediență totală, nu tolerează competiția sau e competitivă excesiv, e brutală, egocentrică, violentă. Impune ca bărbații să nu simtă, să nu își exprime emoțiile, să fie teritoriali, agresivi, înalți ca bradul, virili, hipersexuali și să prezinte 20 de cm în stare de repaos. Masculinitatea toxică tolerează femeile nu ca pe parteneri egali, ci ca pe accesorii care trebuie cucerite, folosite pentru igienă sexuală și perpetuarea speciei, apoi înlăturate.

Indiferent de gen, sex și orientare, nevoile nostre sunt aceleași: siguranță, afecțiune, confort, sprjin emoțional, parteneriat, validare, încurajare, empatie. Lucrurile astea nu sunt nici eminamente masculine, nici eminamente feminine, ci doar firești și umane.

Revenind de unde am plecat, de la Heard și Depp, nu e locul meu și nici nu e deontologic să mă pronunț în privința vinovăției sau nevionvăției. Dacă Johnny Depp minte, o carieră îngropată sper să fie ultima și cea mai mică problemă a lui. Dacă Amber Heard a mințit și ea este agresoarea, pe lângă traumele provocate bărbatului de lângă ea, a confirmat fricile tuturor bărbaților din lume, s-a folosit într-un scop mârșav de o mișcare născută să apere femeile, a invalidt suferințele tuturor victimelor violenței domestice și a aruncat eforturile tuturor în urmă cu vreo 50 de ani.

Foto prima pagină jiris/ Shutterstock

Vizionare placuta


Carmen este redactor-șef Kudika.ro și scrie de când își aduce aminte. A început cu integrame sustrase pe furiș de la tatăl ei și 30 de ani mai târziu se relaxează...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri