Sultanatul Femeilor: ”Urmașele” lui Hurrem care au condus Imperiul Otoman din umbră

Într-un stat islamic profund patriarhal, în care haremul era văzut ca un spațiu strict domestic, femeile din Palatul Topkapi au reușit, timp de peste un secol, să influențeze politica, să controleze economia și chiar să decidă soarta imperiului. Prin inteligență, diplomație și, uneori, manipulare, ele au condus din umbră un imperiu vast și puternic. Acesta este parcursul lor, cronologic și documentat, în cadrul unei epoci care a schimbat pentru totdeauna echilibrul puterii otomane.

1541: Hürrem Sultan – începutul unei revoluții tăcute

Totul a început cu Hürrem Sultan, cunoscută și sub numele de Roxelana, o sclavă de origine slavă sau ruteană, adusă în haremul lui Soliman Magnificul. Într-un gest fără precedent în tradiția otomană, Soliman a ales să o elibereze din sclavie și să o ia de soție, încălcând obiceiul sultanilor de a nu se căsători niciodată oficial.

Hürrem nu a fost doar o favorită a sultanului – ea a fost consiliera lui politică, a influențat decizii majore de stat și a declanșat o schimbare profundă în structura de putere a haremului. A avut cinci copii, dintre care unul, Selim al II-lea, a urcat pe tron. Hürrem a corespondat cu lideri politici ai vremii și a avut o influență majoră în relațiile diplomatice cu Polonia și Persia. Moartea ei, în 1558, nu a pus capăt impactului ei – ci a deschis calea pentru o nouă generație de femei influente.

1574–1583: Nurbanu Sultan – matroana imperiului

După moartea lui Hürrem, locul său a fost ocupat de o altă figură puternică: Nurbanu Sultan, mama lui Murad al III-lea. Nurbanu a devenit Valide Sultan (mama sultanului) și, odată cu această funcție, a preluat un rol esențial în guvernare. Se crede că ar fi fost de origine venețiană și că, în timpul domniei fiului ei, a menținut o relație secretă și strânsă cu Republica Venețiană, influențând politica externă a imperiului în favoarea acesteia.

Nurbanu controla corespondența sultanului, avea o rețea extinsă de spioni și era considerată o adevărată regentă. A murit în 1583, lăsând în urmă un precedent clar: mamele sultanilor aveau să devină adevărate suverane din umbră.

1583–1603: Safiye Sultan – putere între intrigi și arhitectură

Succesoarea ei, Safiye Sultan, soția lui Murad al III-lea și mama lui Mehmed al III-lea, a fost o altă figură dominantă. De origine albaneză, Safiye a devenit Valide Sultan în 1595 și a condus palatul cu o autoritate remarcabilă.

Ea a fost una dintre cele mai influente femei ale epocii, controlând funcții cheie, având corespondență directă cu regina Elisabeta I a Angliei și construind Moscheea Nouă din Istanbul (Yeni Camii). Puterea ei a fost contestată de rivali din harem și de vizirii care vedeau în ea un obstacol, dar a rămas activă în viața politică până în anii 1600.

1603–1651: Kösem Sultan – cea mai puternică femeie din istoria otomană

Perioada de apogeu a Sultanatului Femeilor este asociată cu Kösem Sultan, concubina devenită soția lui Ahmed I și mama a doi viitori sultani: Murad al IV-lea și Ibrahim I. După moartea lui Ahmed, Kösem a devenit Valide Sultan și regentă în mai multe rânduri, guvernând efectiv imperiul timp de aproximativ 30 de ani.

Kösem era cunoscută pentru abilitatea diplomatică, dar și pentru cruzimea cu care își elimina rivalii. A condus în timpul minoratului fiilor ei și a fost influentă și în timpul domniei nepotului ei, Mehmed al IV-lea. A fost asasinată în 1651, într-o conspirație orchestratată de rivala sa, Turhan Sultan.

1651–1683: Turhan Sultan – ultima regentă a imperiului

Turhan Sultan, mama lui Mehmed al IV-lea și nora lui Kösem, este considerată ultima mare femeie din epoca Sultanatului Femeilor. După asasinarea soacrei sale, Turhan a preluat cu fermitate controlul asupra palatului și a devenit Valide Sultan cu drepturi depline.

A fost regentă în perioada minoratului fiului ei și a susținut importante reforme administrative și militare. În timpul domniei sale a fost finalizată Moscheea Nouă din Istanbul, începută de Safiye Sultan. Spre deosebire de predecesoarele ei, Turhan a susținut și întărirea poziției vizirilor, contribuind astfel la ieșirea treptată a haremului din centrul puterii.

1683: Sfârșitul Sultanatului Femeilor

Odată cu încheierea influenței lui Turhan Sultan, Imperiul Otoman a trecut printr-un proces de centralizare și reformare, iar femeile din harem au fost treptat excluse din cercurile decizionale. Rolul Valide Sultan a devenit mai ceremonial, iar conducerea efectivă a fost preluată de sultani maturi și de marii viziri.

O epocă de putere feminină în umbră

Sultanatul Femeilor a fost o perioadă unică în istoria lumii islamice și chiar a lumii în general – un secol în care femeile, deși închise în harem, au reușit să conducă un imperiu vast și divers. Nu prin forță militară, ci prin inteligență politică, alianțe și diplomație, ele au modelat decizii care au influențat soarta a milioane de oameni.

Această epocă nu este doar o curiozitate istorică, ci o dovadă a complexității puterii și a modului în care femeile pot deveni lideri chiar și în cele mai restrictive sisteme. Sultanatul Femeilor nu a fost doar o paranteză într-o istorie masculină – a fost o epocă de autoritate reală, care merită explorată, înțeleasă și recunoscută.

foto prima pagină Shutterstock AI Generator

---