Andreea Marin: Ceva am uitat si trebuie sa ne amintim

Mesajul Andreei Marin a ajuns viral pe internet:

"Alti ingeri si-au deschis aripile in cer... Dumnezeu sa le fie alaturi... In timp ce scriu, o alta veste, adusa de un mesaj pe telefon. Un coleg talentat si foarte tanar, il cunosteati acum doi ani la Pretuieste Viata, afla subit ca are nevoie de o operatie pe creier, de care viata lui atarna firav ca de-un fir de ata... parintii nu-si gasesc cuvintele sa isi astearna durerea... asteptam verdictul clar al medicilor pentru a sti drumul de urmat...

Caut sa nu ma pierd, caci stiu ca au nevoie de sprijin si sa imprumute de la mine putere. Asa am fost de cand ma stiu: om cu lacrimile varsate pe dinauntru, stalp de sprijin pe dinafara. Asa mi-a fost dat...

Respir adanc si ma ridic cumva deasupra lucrurilor. Sa inteleg mai bine si sa vad mai clar ... Privesc de sus in jos... ceva se intampla cu noi toti... ceva trebuie schimbat profund in noi, nu doar in jurul nostru. Ceva am uitat si trebuie sa ne amintim. Ne-au devenit firave radacinile. Ne-am indepartat de noi insine ca oameni, de esenta, bun simt, normalitate. Am vrut din ce in ce mai mult, dar am daruit din ce in ce mai putin. "N-am mai avut timp"... Nu am mai gasit vreme de privit direct in ochi si de spus de la suflet la suflet, ne-am tastat sentimentele de la distanta pe ecrane moderne, litera cu litera, zi de zi, pana cand inimile, nu tastele, ni s-au tocit. "Te iubi, nu pot sa vb, te sun mai tarziu! Sunt in meeting!". Si iata, uneori e prea tarziu "mai tarziu".

Odinioara, cand eram copil si-ntr-o zi totul a durut cumplit, m-am lepadat ( in vorbe, nu si in fapte...), cu revolta, de Dumnezeul sufletului meu. "Unde e El cand se intampla toate astea? Cum de sta spectator si permite ?" Peste ani, o alta clipa fierbinte m-a facut sa spun instinctiv si cu sufletul plin: "Doamne ajuta!" Si ne-am reimprietenit... Caci a fost tot timpul acolo, cu mine. Doar eu nu am mai fost alaturi de El.

Ceva se intampla acum. Ceva imi spune sa tac si sa fac. Sa-i judec mai putin pe ceilalti si sa ma indrept spre oglinda din mine. Sa reconstruiesc pe dinauntru. Sa reinvat sa iert si sa cladesc, in loc sa arunc vorbe-otrava si sa daram, fara sa stiu ce pot sa pun in loc mai bun. Sa regandesc viata, sa o privesc dintr-un alt unghi, sa o redesenez ca pe-o poveste cu un nou inceput. Mai simpla, autentica, mai cu picioarele pe pamant. Lasand visele "mari" sa arate cum sunt - goale pe dinauntru la sfarsitul zilei - si lasand implinirile mici de zi cu zi sa fie mari izbanzi, pentru ca ele construiesc, pas cu pas, firescul fericirii de lunga durata...

Sa fac toate astea cu mana lui Dumnezeu pe umarul meu. Fara sa-mi pese de judecata pripita, poate nu prea inteleapta, a celor ce nu inteleg alegeri care nu sunt si-ale lor. Cel putin deocamdata. E un timp pentru toate. Sa reincepem de undeva. Fara incrancenare, vindecand altfel revolta din noi. Poate asta vor sa ne-nvete ingerii ce zabovesc printre noi si-apoi se inalta: sa facem totul, TOTUL, oricat de greu ar fi, oricat de boem si nerealizabil ar parea, cu credinta si cu nesfarsita dragoste. Sa incercam si sa vedem unde duce asta. Omenia pura, simpla, onesta, goala de straie scumpe si plina de bune intentii. Smerenia ce isi ia din cand in cand cate-o palma si-ntoarce si celalalt obraz. Daca nu incercam, vom presupune doar, dar NU VOM STI. Si daca dragoste nu e, nimic nu e.

Ingerii vor sa ne-nvete ceva. Ca sa zambeasca dupa ploaia de lacrimi, cineva trebuie sa-i si asculte..."

foto prima pagina: Facebook

---