Setari Cookie-uri

Revolutionary Road

Dupa succesul urias din Titanic, blockbusterul care a scufundat, in 1997, concurenta la Oscar cu nu mai putin de 11 trofee, Leonardo DiCaprio si Kate Winslet formeaza un nou cuplu in Revolutionary Road / Nonconformistii, o drama despre libertate si alienarea in familie, dupa romanul omonim al lui Richard Yates. Regizat de Sam Mendes, sotul lui Kate Winslet, filmul a primit 3 nominalizari la Oscar si este disponibil acum pe DVD si Blu-ray si in Romania.

Dupa succesul urias din “Titanic”, blockbusterul care a “scufundat”, in 1997, concurenta la Oscar cu nu mai putin de 11 trofee, Leonardo DiCaprio si Kate Winslet formeaza un nou cuplu in „Revolutionary Road” / „Nonconformistii”, o drama despre libertate si alienarea in familie, dupa romanul omonim al lui Richard Yates. Regizat de Sam Mendes, sotul lui Kate Winslet, filmul a primit 3 nominalizari la Oscar si este disponibil acum pe DVD si Blu-ray si in Romania.







In anii ‘50, un cuplu american, April (Kate Winslet, castigatoarea unui Glob de Aur pentru acest rol) si Frank Wheeler (Leonardo DiCaprio) se muta intr-o suburbie new-yorkeza, pe strada numita, simbolic, “Revolutionary Road”.

Aparent, par familia perfecta, insa, pe masura ce se acutizeaza rutina si presiunea pe care o implica educatia celor doi copii, realizeaza ca duc o viata mediocra si sunt profund nefericiti: Frank isi uraste slujba, desi nu stie ce-si doreste cu adevarat, iar April, consolandu-se cu esecul unei cariere incipiente de actrita, este casnica. Amandoi se simt captivi intr-un mecanism care le dicteaza viata dupa reguli parca prestabilite, iar timpul trece, indiferent, peste ei, promitand un viitor la fel de tern. Dupa cum spune John (Michael Shannon, nominalizat la Oscar pentru acest rol), fiul considerat nebun al agentei imobiliare Helen (Kathy Bates), “daca-ti doresti o casa, trebuie sa ai o slujba. Daca-ti doresti o casa frumoasa, trebuie sa ai o slujba care nu-ti place”.

Cand April propune sa se mute in Paris, oras pe care Frank il iubeste pentru ca “acolo, oamenii traiesc cu adevarat”, speranta unui nou inceput le reda increderea in viitor. Planul ii entuziasmeaza pe zi ce trece, cu atat mai mult cu cat prietenii lor sunt indignati de ideea ca April sa-si intretina, o vreme, sotul. Hotararea lui Frank paleste insa cand superiorii ii propun o slujba mult mai bine platita. Totodata, pe masura ce relatia li se deterioreaza intr-un cerc vicios de adultere, reprosuri si accese de gelozie, angoasele inabusite si frustrarile latente ies la iveala, conflictul conjugal izbucneste violent, iar Parisul risca sa ramana, pentru ei, doar o fantasma. Numai ca April este dispusa sa faca orice pentru a pune capat acestei existente lipsite de orizont.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
25 Iunie 2009
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.