Pijamalele pentru copii trebuie să fie, în primul rând, cât mai vesele ca aspect și cât mai confortabile în purtare. Se știe că cei mici pot fi ceva mai pretențioși decât ar trebui, motiv pentru care trebuie să fim răbdători când vine vorba să le alegem o pereche. Altfel, nu poți da greș, dacă optezi să le iei prichindeilor un set cu două modele. Sunt șanse mici să îi nemulțumească opțiunile, mai ales când au de ales dintre două variante. Noi am ales mai jos doar pijamale la set - cât mai drăguțe și cât mai interesante.
Descopera cele mai frumoase cadouri de Craciun pentru copii.
Set de pijamale cu mesaj veselAstea sunt, teoretic, pijamale pentru băieți, dar cine spune că nu se pot purta și de fete? Mai ales că au un mesaj simpatic și vin din partea ambilor părinți, care au, cu siguranță, simțul umorului. Setul include două bluze și două perechi de pantaloni care sunt din bumbac, au decolteu rotund, mâneci lungi și talie elastică. Sunt pe albastru sau oranj, așa că pot fi un cadou inspirat dacă ai doi copii.
Set două pijamale în carouriAm mai găsit un set de perechi de pijamale călduroase și pufoase pentru copii, de data asta unele în cadouri. Din patru piese, acesta sunt pe roșu sau pe albastru și se remarcă prin modelul în carouri. Confecționate din bumbac, lasă pielea să respire și mențin temperatura corpului. Decolteul este la baza gâtului, mânecile lungi și au manșete - atât la bluze, cât și la pantaloni.
Set de două pijamale cu dungiPentru el și pentru ea, am ales să prezentăm un alt set de pijamale, tot cu două perechi. Sunt unele cu animal print, care cu siguranță că îi vor amuza pe micuții puși pe șotii. Sunt perfecte pentru sezonul rece pentru că sunt lungi. Cele două modele se deosebesc astfel - una este pe verde cu imprimeu leopard, alta pe roz cu imprimeu zebră. Și fiecare are desenat un animal fantastic pentru a aprinde imaginația.
Pijamale colorate pentru copiiȘi acest set conține câte două perechi de bluze și pantaloni. Pentru bluze, decolteul este rotund, pentru pantaloni se observă modelul geometric. O pereche este pe verde (mesaj text Stay connected), cealaltă pe roșu (All i need is wi-fi). S-ar putea să fie un cadou interesant pentru copiii care petrec mult timp în online.
foto: By Alena Ozerova, Shutterstock
Spune-ti parerea!