Să începem ziua de astăzi pe o notă emoțională. Am găsit recent în lumea internetului o povestioară scurtă extrem de emoționantă care te va unge pe inimă imediat.

Nu, nu vreau să plângem. Vreau doar să apreciem mai mult legăturile pe care le creăm cu oamenii din jurul nostru, să învățăm să fim mai prezenți, mai fericiți, mai zen și să oferim mai multă iubire.

Haideți să citim împreună această poveste. Dacă vă place, nu ezitați să o împărtășiți cu cei dragi. De asemenea, asigurați-vă că îi sunați sau le trimiteți un mesaj acestora în care să le spuneți cât de mult îi iubiți. Asta este tot ce îmi doresc de la ziua de astăzi.

foto interior si prima pagina: Katya Shut Shutterstock

"Am întârziat la întâlnire, trebuie să fug..." - a spus bărbatul, în timp ce a terminat cafeaua, și-a pus sacoul pe umeri și a ieșit grăbit din casă. A deschis ușa de la mașină, a pornit motorul și a călcat pedala de accelerație. Însă, și-a dat seama că parcă a auzit pași grăbiți pe alee și o voce suavă, care abia mai respiră.

"Așteaptă, așteaptă...." - spuse o micuță de doar trei anișori.

Însă el deja plecase. Gura i se încleștase. Și-a dat seama de greșeală făcută.

"A uitat să îmi dea un sărut de rămas bun." - a șoptit micuța cu un glas care se cutremură sub greutatea durerii ei. Mama a pus imediat mâna pe telefon și și-a sunat soțul.

"Tați, ai plecat fără să mă pup." - i-a spus ea cu lacrimi în ochi.

"Îmi pare rău, draga mea.... am fost atât de grăbit."

"Este în regulă. Să ai spor astăzi." - a răspuns fetița și a închis telefonul.

După ce a mâncat micul dejun, și-a pus pantofiorii, a luat ghiozdanelul și jacheta și a ieșit din casă. A coborât ușor treptele însă, când și-a ridicat privirea, a văzut mașina tatălui său în fața casei. El a ieșit imediat din mașină.

Fetița a fugit către el cu un zâmbet de topește inimi.

"Îmi pare rău că am uitat." - a spus tatăl în timp ce a ridicat-o în brațe și a îmbrățișat-o.

Fetița nu a spus nimic. Era doar fericită.

15 ani mai târziu, nimeni nu își va mai aminti că bărbatul a întârziat la o întâlnire. Însă o fetiță nu va uita niciodată că tatăl ei s-a întors special pentru ea acasă doar ca să o sărute de rămas bun.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: