2020 nu a fost un an bun cu niciunul dintre noi. Însă ne-a oferit multe lucruri asupra cărora să reflectăm și numeroase lecții de învățat. Cădem de multe ori pentru a ne ridica și de mai multe ori - cu această lecție mergem mai departe și ne transformăm.

Luna Nouă de pe 15 noiembrie vine ca să vindece toate rănile emoționale din sufletul nostru. Mulți dintre noi ne vom confrunta cu lucruri pe care le-am ascuns adânc în inimile noastre. Întregul proces prin care vom trece ne va ajuta să ne simțim ușurați și vindecați.

Super Luna Nouă din noiembrie este aici pentru a agita puțin lucrurile înainte de a le repara. Este posibil ca pentru început să simțim haos, durere, suferință, poate chiar și anxietate pentru ca mai apoi să intrăm în stadiul acceptării și al stabilității. Universul ne sfătuiește să nu ne mai ascundem, să fim sinceri cu noi și să ne simțim pe deplin emoțiile pentru a ne putea vindeca de trecut și a ne concentra pe prezent și pe viitor.

Oricare ar fi emoțiile pe care le avem, acestea vor reuși să dărâme zidurile construite în jurul inimii noastre pentru a dezvălui adevărul vieții. Adesea incomode, aceste stări emoționale duc la treziri spirituale. Acesta este procesul real de care avem nevoie și care face posibilă vindecarea reală.

Suntem atenți la ce simțim cu adevărat

Sub puternicul Scorpion, vom fi încurajați să intrăm în contact cu sinele nostru interior. Este cel mai bun moment pentru a simți fiecare emoție, fiecare stare, fiecare sentiment. Este cel mai bun moment pentru a ne elibera de toate energiile acumulate, de durere, de suferință și de tristețe.

Astrele ne sfătuiesc să fim sinceri cu noi și să ne răspundem la următoarele întrebări:

- care sunt visurile și dorințele noastre interioare? - la ce sperăm cu adevărat? - ce sau pe cine iubim? - ce nu ne permite să trăim viața pe care ne-o dorim? - de ce ne temem cel mai mult?

Important: răspunsurile trebuie să fie cât mai sincere cu putință. Este momentul să ne gândim cu mare atenție la întrebările de mai sus, să ne ascultăm inima și să privim în sufletul nostru pentru a ne da seama ce vrem astfel încât să nu mai ținem de trecut și să creăm un spațiu nou și armonios în interiorul nostru.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: