De multe ori ajungem să ne provocăm singuri durere. Rămânem într-un loc pentru că ne este frică să renunțăm, așa că lăsăm ca lucrurile să meargă mai departe fără că noi să facem ceva. De fiecare dată când trebuie să luăm o decizie, ni se face frică. Frică că vom rămâne singuri, frică că poate nu am luptat suficient, frică că nu am făcut tot ce a ținut de noi pentru a salva o relație ce nu mai poate fi salvată de atât de mult timp.
De ce rămânem într-un loc în care există doar durere? De ce alegem să ne frângem inimile în așa fel? Semnele sunt chiar în fața noastră: sentimente nu mai există, conversațiile sunt tot mai scurte, zilele fericire există doar în amintiri, dragoste împărtășită nu mai este. Cu toate acestea, rămânem acolo... și ne rănim reciproc. Încercăm cu disperare să ascundem adevărul.
Vrem ce este mai bun, însă alegem ce este mai rău. Ne este teamă de schimbare. Ne este teamă de pierdere. Ne este teamă de o nouă viață. Ne este teamă să fim din nou vulnerabili. Ne este teamă să o luăm de la capăt. Ne este teamă să nu cumva să fim răniți... și alegem să rămânem într-o relație nefericită. Ignorăm toate avertismentele sufletului.
Este momentul să învățăm un lucru important: toată lumea vine în viața noastră dintr-un motiv foarte bine întemeiat, însă nu toată lumea este menită să rămână pentru totdeauna alături de noi. Luăm fragmente din oameni și locuri în viața noastră și completăm spațiile libere. Trebuie să le folosim precum niște piese de puzzle pentru a crea o imagine mai mare chiar dacă ceea ce punem împreună nu este întotdeauna frumos. Nu va fi întotdeauna.
Reproșăm persoanelor din fața noastră de 100 de ori că ne-au făcut rău. Le învinovățim pentru toată durerea pe care am simțit-o... însă, de fapt, noi am fost cei care ne-am frânt propria inima. Am rămas acolo până când nu s-a mai putut deși știam că este timpul să mergem mai departe.
foto main: Divine Studios, Shutterstock
Spune-ti parerea!