Există mai multe semne la care ar trebui să fii atentă în ceea ce privește relația de cuplu. Atunci când observi câteva dintre semnele de mai jos, încearcă să faci un pas în spate, să analizezi cu mare atenție relația în care ești și să alegi ce este mai bine pentru tine.

Iată care sunt cele mai importante semne că bărbatul de lângă tine nu este cel cu care ar trebui să te măriți:

1. A construit în jurul lui ziduri și bariere și mereu te ține departe de el

Un lucru important care ar trebui luat în considerare odată cu trecerea timpului este intimitatea emoțională. Dacă partenerului de cuplu îi este teamă să își deschidă sufletul în fața ta, atunci ar trebui să îți pui câteva semne de întrebare. Este sincer cu tine? De ce nu te lasă să îl cunoști cu adevărat? De ce nu îți permite să faci parte din viața lui?

2. Nu este sincer cu tine

Îi place să mintă și aproape niciodată nu este sincer cu tine. Nu îți spune lucruri importante, nu vorbește despre planurile lui, nu recunoaște atunci când greșește - o mulțime de situații sunt atât de incerte încât nu știi ce să mai crezi.

3. Lasă problemele nerezolvate

Aveți certuri și conflicte pe care ați ales să le evitați - nu le-ați discutat, nu ați ajuns la nicio concluzie, nu le-ați finalizat. Doar ați mers mai departe, lăsând lucruri importante nespuse - este ca și cum le-ați fi măturat sub un covor, lăsându-le acolo până a dispărut tensiunea. Însă acestea vor ieși din nou la suprafață - uneori în cele mai nepotrivite momente - și vor fi mult mai complicate decât sunt acum deoarece vor aduna și mai multe sentimente, emoții, stări.

4. Te gândești uneori cum ar fi viața fără el

Poate că te întrebi cum arată viața dacă ai da o șansă altcuiva. Poate că te surprinzi și pe tine din când în când imaginându-te fără el sau întrebându-te ce se va întâmpla dacă el nu va mai fi în viața ta. Trebuie să fii sinceră cu tine și să îți dai seama care este motivul pentru care ai astfel de gânduri.

5. Ați ajuns într-un punct mort

De luni de zile lucrurile nu s-au mai mișcat în relația voastră, nimic nu s-a schimbat, iar pasiunea parcă a dispărut. Nu mai aveți tragere de inimă, nu vă mai inspiră nimic, nu mai luptați pentru relația în care sunteți. Ați intrat într-o rutină neplăcută și continuați să rămâneți în ea chiar dacă sunteți nemulțumiți de locul în care sunteți.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: