comunicat de presa: Aflați timp de două luni la filmări pe meleagurile Greciei, cei trei chefi au avut parte de o experiență pe cinste, dar plină de tot felul de obstacole la care nici nu s-ar fi așteptat. Condițiile meteo de la filmări nu au fost mereu prielnice și pentru că toate locațiile de gătit au fost în aer liber, chefii și concurenții au fost nevoiți să gătească în plină caniculă sau să ducă la bun sfârșit probele în mijlocul ploilor torențiale.
Obișnuiți cu confortul propriei bucătării sau cu cămări bine aprovizionate, concurenții au fost nevoiți de multe ori să își procure singuri ingredintele sau ustensilele, lucru ce a dus întreaga competiție la un alt nivel. Departe de confortul unui platou, Chefi fără limite a adus condiții la limită și în ceea ce privește vremea și temperaturile: ”Am gătit pe ploi torențiale și nu ne-a fost deloc ușor. Chiar localnicii ne-au spus că nu au mai văzut așa ceva de ani de zile”, a mărturisit chef Scărlătescu.
Cum au dus chefii și concurenții la bun sfârșit probele în aceste condiții deloc prielnice, telespectatorii Antena 1 vor afla primăvara aceasta. Chefi fără limite, noul format de adventure- cooking show, primul din România, va dezvălui telespectatorilor preparate tradiționale, preparate originale cu savoare elenă, locuri superbe și aventură cât cuprinde.
Spune-ti parerea!