Emilian x Ioana Ignat lanseaza "Lumea mea". Dacă iubești, piesa asta e pentru tine

Nu e nici 14 Februarie, nici 24. E chiar luna noiembrie, iar asta dovedește că declarații de iubire poți face oricând. Emilian și Ioana Ignat au lansat piesa tuturor oamenilor care vor să își declare iubirea.

comunicat de presa: “Lumea mea” este o piesă sinceră, cu un mesaj plin de pasiune. Povestea vine din sentimente pure, care te îndeamnă la aventura de a trăi veșnic cu o persoană. Aceasta poate servi drept definiție pentru iubirea sinceră care depășește toate limitele.

Piesa este pentru oricine. Pentru tinerii care și-au găsit pasiunea. Pentru proaspăt căsătoriții care au trecut la nivelul următor. Pentru oamenii care și-au găsit sufletul pereche. Pentru oamenii care își împart bătrânețea. Este chiar și pentru oamenii care își iubesc peste măsură animalele de companie.

“Se spune că în viața asta iubești cu adevărat o singură dată. Piesa asta este despre acel suflet pe care îl cauți sau pe lângă care ai trecut de atâtea ori fără să îți dai seama. Poate o singură dată ai șansa in viața asta să îi spui ceea ce simți așa că niciodată nu e prea târziu sa îl/o întrebi «Vrei să fii lumea mea?»”, afirmă Emilian despre piesă.

“Mi-a plăcut piesa de la prima ascultare și sunt foarte bucuroasă că s-a potrivit pe vocea mea. De fiecare dată este o plăcere să merg la studio la HaHaHa Production și să colaborez cu profesioniști. Sper să le placă tuturor piesa de la prima ascultare, cum mi-a plăcut și mie!”, afirmă Ioana Ignat despre colaborare.

Piesa este o triptoproducție între HaHaHa Production, Cat Music și MediaPro Music. De muzică și text s-au ocupat Șerban Cazan, Vlad Cireșan și Vasile Bulgaru, iar de producție și Mix&Master a avut grijă Șerban Cazan.

Retail jobs

Vizionare placuta


Kudika
14 Noiembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri