În anul 2023, Alexandru Drăghia a fost numit Delegat de Tineret al României la ONU, mandat în cadrul căruia a reprezentat interesele tinerilor români la cel mai înalt nivel diplomatic.
La doar câțiva ani după ce reprezenta elevii din România în dialoguri cu miniștri, parlamentari și oficiali internaționali, Alexandru Drăghia a ajuns să vorbească în plenul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite și să studieze la una dintre cele mai prestigioase universități din lume - Harvard. Parcursul său este unul rar întâlnit chiar și la nivel internațional.
În anul 2023, Alexandru Drăghia a fost numit Delegat de Tineret al României la ONU, mandat în cadrul căruia a reprezentat interesele tinerilor români la cel mai înalt nivel diplomatic.
Printre realizările sale se numără participarea la negocierea Rezoluției ONU privind tineretul, organizarea unor evenimente diplomatice dedicate sănătății mintale și dezvoltării tinerilor la New York și susținerea unui discurs în plenul Adunării Generale a ONU pe tema libertății de exprimare.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Cine este Adrian Ciobanu, iubitul actriței Cabiria Morgenstern. Ce spune Maia Morgenstern despre ginerele ei
- Makaveli își retrage candidatura la Primăria Capitalei și o susține pe Anca Alexandrescu
- 14 mai 1981, ziua în care România a ajuns printre stele. Dumitru Prunariu devenea primul și singurul român ajuns în spațiu
Înainte de acest mandat, Alexandru fusese deja remarcat de UNICEF la nivel global. A fost selectat ca Youth Advocate pentru cea de-a 77-a sesiune a Adunării Generale a ONU, participând la reuniuni internaționale alături de lideri ai organizației, inclusiv de secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed, și de directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell.
De asemenea, a luat parte la Transforming Education Summit, eveniment convocat de secretarul general al ONU pentru a redefini viitorul educației la nivel mondial. Activitatea sa în domeniul reprezentării tinerilor a început încă din liceu.
În cadrul Consiliului Național al Elevilor, unde a ocupat funcția de vicepreședinte, Alexandru Drăghia a susținut drepturile elevilor și a contribuit la promovarea unor măsuri care au schimbat modul în care funcționează sistemul educațional.
Printre acestea se numără introducerea mecanismului prin care elevii pot oferi feedback profesorilor și demersurile pentru creșterea transparenței în utilizarea fondurilor destinate educației.
Experiența sa internațională a fost consolidată și prin participarea la programul american FLEX - Future Leaders Exchange, în cadrul căruia a petrecut un an de studiu în statul Michigan, în Statele Unite.
În martie 2023, Alexandru Drăghia a fost admis la Universitatea Harvard, una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din lume.
Rezultatele sale academice au fost rapid recunoscute prin două dintre cele mai importante distincții acordate studenților universității: John Harvard Scholar și Detur Book Prize, premii rezervate studenților cu performanțe academice excepționale.
În prezent, Alexandru este implicat activ în viața academică a universității. A fost asistent de curs în cadrul Departamentului de Științe Politice de la Harvard, unde a coordonat seminarii și sesiuni de pregătire pentru studenți.
Totodată, este consilier academic pentru studenții din anul I și copreședinte al asociației studenților români de la Harvard. Dincolo de performanțele academice, experiența sa include colaborări cu organizații internaționale de prestigiu, precum American Councils for International Education, Plan International, precum și stagii în cadrul unor instituții și proiecte internaționale dedicate democrației, educației și dezvoltării globale.
Prin includerea sa în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României", Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României aduce în atenția publicului povestea unui tânăr care demonstrează că excelența românească poate avea un impact real atât în marile universități ale lumii, cât și în cele mai importante foruri internaționale de decizie.
- Sărbătoare MARE pe 26 octombrie: Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – ocrotitorul celor aflați în primejdie
- România strălucește la Olimpiada Balcanică de Matematică 2026. Șase elevi excepționali au dus tricolorul pe podium
- România strălucește la Olimpiada Europeană de Informatică 2026. Patru medalii pentru elevele care au făcut țara mândră
Alexandru Drăghia este una dintre vocile noii generații de lideri care nu doar visează la schimbare, ci contribuie direct la construirea ei.