Un portofel pierdut

Un portofel pierdut

Saptamana a inceput (se putea altfel?) prost. Serios acum, lunea nu creste nici iarba, daramite sa-ti mearga bine. Nu e asadar niciun fel de surpriza ca mie, ghinionul in persoana, mi-a mers groaznic. M-am trezit cu noaptea-n cap, pusa pe treaba, dornica sa-mi predau chiar la prima oara textele pentru revista. Am pus de cafea si, pentru ca in casa era un frig de crapau caloriferele (cum este posibil sa fie mai cald afara decat inauntru?), m-am ghemuit pe canapea, infasurata intr-o patura crosetata de bunica. Era asa caldut si bine incat m-a luat somnul in ciuda mirosului de cafea imprastiat prin toata casa. Cand m-am trezit, doua ore mai tarziu, cafeaua daduse in foc iar eu trebuia sa fiu deja la birou. A fost totusi bine ca n-am aruncat in aer tot blocul.

Citeste aici primul episod din Jurnalul unei Shopaholice.

Saptamana a inceput (se putea altfel?) prost. Serios acum, lunea nu creste nici iarba, daramite sa-ti mearga bine. Nu e asadar niciun fel de surpriza ca mie, ghinionul in persoana, mi-a mers groaznic. M-am trezit cu noaptea-n cap, pusa pe treaba, dornica sa-mi predau chiar la prima oara textele pentru revista. Am pus de cafea si, pentru ca in casa era un frig de crapau caloriferele (cum este posibil sa fie mai cald afara decat inauntru?), m-am ghemuit pe canapea, infasurata intr-o patura crosetata de bunica.

Era asa caldut si bine incat m-a luat somnul in ciuda mirosului de cafea imprastiat prin toata casa. Cand m-am trezit, doua ore mai tarziu, cafeaua daduse in foc iar eu trebuia sa fiu deja la birou. A fost totusi bine ca n-am aruncat in aer tot blocul.

M-am urcat val vartej in 182, autobuzul groazei, si am sperat ca se va teleporta catre redactie. Autobuzul nu si-a luat zborul, insa portofelul meu da. Am simtit ceva miscare pe langa geanta mea pe cand eram prinsa in mijlocul autobuzului ca sunca intre feliile de toast. Cand am coborat mi-am verificat speriata averea: telefonul era. Portofelul insa, nicaieri.

Sa fie primit!, ce sa mai zic. Si sa-i iasa bube in cele mai ascunse locuri nesimtitului care mi l-a furat. Acum… exista vesti bune si vesti proaste. Vestea proasta e ca in portofel aveam mai toate actele care dovedeau ca exist. Deci practic, acum nu mai exist. Vestea buna e ca nu prea aveam bani (ce bine ca ii toc asa repede, macar m-am bucurat eu de ei si nu altcineva).

Iata de ce, toata ziua de luni am alergat cand aici, cand acolo, de la o sectie de politie la alta, pentru a ridica actele necesare sa dovedeasca ca inca respir, pentru a inchide cardurile din portofel (aproape goale, dar sa le inchidem oricum), pentru a scoate din banca praful de maruntis de pe cardurile inchise.

Noroc cu cei 150 lei de pe cardul meu American Express de la Bancpost (am primit inapoi 10% din banii cheltuiti la ultima sesiune de shopping). N-as fi vrut sa ii scot, dar n-am avut incotro. Ma simteam dezbracata.

De fapt, ma simteam atat de dezbracata incat la intoarcere am intrat in Accessorize hotarata sa ma bucur macar de reducerea de 10%. Cand sa scot cardul de reducere, ia-l de unde nu-i. Imi venea sa plang. Am scos cu greu aproape jumatate din averea mea din buzunarul posetei, dar m-am simtit fericita intr-un fel pentru ca am reusit sa acopar o parte din gol: golul fizic lasat de vechiul meu portofel a fost acum inlocuit de portmoneu model splendid, albastru cu bulinute negre.

Vizionare placuta


Kudika
10 Noiembrie 2010
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri