Jurnal: O intalnire fara happy end

Fix atunci, simt o prezenta in dreptul usii. Intorc capul si il vad pe Alex cu gura pana la urechi. Se uita la desktopul meu si apoi se uita la imprimanta asupra careia eu ma aruncasem (la propriu). Zambetul lui se transforma in hohote de ras astfel incat se vede nevoit sa lase cele doua cafele pe cel mai apropiat birou. Incerc sa opresc imprimanta apasand pe butonul rosu ca o nebuna. Nimic. O scot din priza in cele din urma si ma intorc zambind.

“Ce-i cu tine aici?” il intreb aproape plangand de jena.

“Am citit ca ti-a fost frig la mare” imi raspunde facandu-mi cu ochiul. Colegele mele de redactie, intepenite cu mouse-ul in mana inca de cand Alex pasise in birou erau cat p-aci sa aplaude.

Asta nu mi se mai intamplase. Niciunul din fostii mei iubiti nu mai citise ceea ce scriam eu. De aici si relaxarea mea in a povesti tot ceea ce mi se intampla. Nu mi-am imaginat vreodata ca cineva va citi cu adevarat. Sigur, avem statistici pe articole, avem comentarii. Dar stiti cum e cand te uiti la cifre? Nu prea te afecteaza. Incerci sa te gandesti ca nu citeste nimeni, povestesti la fel cum povesteai in jurnalul tau de copil si apoi apesi butonul de “publish”. Ei bine, macar acum stim toti ca n-am nimic de ascuns.

Am iesit cu Alex la cafeneaua din coltul strazii. Credeam ca de aici inainte totul va fi bine. In definitiv, stia care-mi sunt gandurile si nu mai exista nicio urma de neintelegere intre noi doi. Cel putin nu din partea mea.

Stiti cum e sunetul acela sacaitor care anunta ca ai dat un raspuns gresit la concursurile de cultura generala? Exact asa mi-a bubuit mie capul cand mi-am dat seama ca povestea mea e departe de a avea un happy end.


Featured foto by Valua Vitaly via Shutterstock