In ultima perioada, sub hashtagul MeToo, femei din toata lumea au gasit in ele curajul sa vorbeasca despre gesturile de agresiune sexuala prin care trec in fiecare zi. Sute de mii de astfel de povesti s-au strans doar in ultimele zile dar numarul real este, cu siguranta mult mai mare. Fiecare dintre fetele din redactie a trecut prin cel putin un astfel de moment in care i-a fost teama pentru siguranta ei. Nu declansam o vanatoare de vrajitoare si nu aruncam cu pietre catre toti barbatii din jurul nostru, ci doar catre aceia care considera trupurile femeilor drept proprietate personala. De asemenea,pietrele noastre se indreapta catre autoritatile care, asa cum veti vedea, au ridicat nepasatoare din umeri si catre cei care devin complici ai agresorilor atunci cand vad si intorc privirea, cand citesc povestile si nu le cred, cand au pareri despre lungimea fustei, inaltimea tocului sau ora la care o femeie are voie sau nu sa iasa din casa. De asemenea, ne indreptam toae gandurile bune catre femeile care au vorbit deschis despre acest lucru pe platformele de socializare dar mai ales catre cele care nu au putut, din motive personale, sa o faca. Suntem alaturi de toate aceste femei, indiferent daca au ales sa isi spuna sau nu povestile.

#METOO, NOT!

1. Petruta

Toamna anului 2004. Tramvai 21 - ruta Colentina. Aveam 15 ani si ma duceam la Vali(fratele meu) la magazin, lucra la Mega Image-ul din Colentina. Si acum ii simt rasuflarea in ceafa. S-a asezat in spatele meu profitand de aglomeratia din tramvai si l-am simtit in momentul in care a inceput pur si simplu sa se frece de mine. Am plecat din locul cu pricina, a venit dupa mine. Am plecat din nou, a venit din nou. La prima statie am coborat si am luat-o la fuga, am mers trei statii de tramvai pe jos uitandu-ma peste umar pana in momentul in care am ajuns la destinatie. Norocul meu a fost ca o doamna din tramvai a observat toata faza si a intervenit. Pot sa spun ca sunt un caz fericit, lumea a intervenit insa din pacate oamenii in ziua de azi aleg sa mearga mai departe nepasatori.

2. Carmen

De cateva zile, ma tot bantuie hashtagul #metoo. Pe de-o parte, din cauza experientelor prin care trec femeile in fiecare zi, in orice moment al zilei. Pe de cealalta parte, ma infioara ceata agresiva de oameni care contesta aceste experiente. Mi se pare ca astia sunt la fel de rai ca agresorii. La fel de rai ca aia patru care, atunci cand aveam 16 ani, m-au luat pe sus de pe strada, intr-o dupa-amiaza si m-au indesat intr-o masina abandonata pe la Piata Sudului. Am tipat, am zgariat, am lovit, m-am impotrivit din toata forta. N-au reusit decat sa ma pipaie si sa ma invineteasca sub privirile amuzate ale oamenilor din statie. M-au aruncat din masina ca "ca oricum nu sta sa ii faci nimic" si m-am urcat tremurand si plangand in primul mijloc de transport care a venit. Nu vreau sa ma gandesc la ce s-ar fi intamplat daca nu s-ar fi plictisit de ureletele mele. Nimeni nu a venit sa ma intrebe nimic, nimeni nu le-a zis astora 4 care au tabarat pe o pustoaica de 16 ani nici "dati-va mai incolo". Asta a fost doar una dintre experiente. Altfel, le-am bifat pe toate, de la exhibitionistul care m-a fugarit cand aveam vreo 10 ani la ala din tramvai la care se uita toata lumea fara sa spuna ceva, la alergat pe strada, pipait, bagat mana intre picioare, inconjurata de handralai ca sa nu pot sa trec. Da, #metoo. Frica e constantanta si e reala. Si daca toate experientele stranse sub hashtagul asta te fac sa zambesti, sa ne crezi nebune, vinovate, alintate sau isterice, atunci iti doresc din tot sufletul karma proasta si Mercur retrograd etern, pe langa alte lucruri pe care nu le pot scrie din respect pentru cititorii nostri.

3. Diana Elena

Experienta #metoo poate fi a mea, poate fi a mamei mele, a colegei de birou, a vecinei de la 3 sau a fetei de la masa 14.

Daca in copilarie mi se pareau niste gesturi inofensive despre care habar n-aveam cum ma vor construi ca femeie, acum la 30 de ani, uitandu-ma inapoi, am inteles de ce am ajuns sa port spray paralizant in geanta, de ce sunt mereu in garda cand apar necunoscuti in jurul meu.

Prima oara se intampla cand eram inca in scoala generala. Eu si una dintre colegele mele ne intorceam de la cursuri, deci mai mult de ora 5 n-avea cum sa fie. Intram in scara blocului unde locuiam, urcam cateva trepte si auzim o voce in spatele nostru. Ne intoarcem timide, nu simtisem prezenta cuiva in spatele nostru si dam cu ochii de un munte de om care si-o freca in fata noastra. Inmarmurit, rușine, frică, intrat în pământ de rușine. Cu asta am ramas. Plus urcat cu frica pe scara in orice moment al zilei de atunci,.

Apoi, altădată, ceva mai mare, 25 de ani, 31 decembrie seara. Petrecerile pentru revelion incepusera deja, unele. Lumea inca mai forfotea pe strada, fiecare cu treaba ei. Si eu tot cu treaba mea. Nu eram singura, eram cu prietena si colega mea de apartament de atunci, ne indreptam spre o petrecere. Simtim o prezenta ciudata in preajma noastra, incetinim, sa ne depaseasca. Era un barbat, imbracat in palton, afara erau minus ceva grade. Nu ne depaseste merge in paralel cu noi. Grabim noi pasul, grabeste si el. Ne oprim de tot din mers, se opreste si el. Decide in momentul ala sa deschida paltonul si sa ne arate cu se ocupa de cateva minute de cand imparteam acelasi trotuar.

Intr-o vara, 2012-2013, mergeam linistita spre birou. Locatia: Dorobanti, vis-a vis de cladirea TVR, un Tico rosu oprit pe pista de biciclete, cu geamul deschis. Scoate capul pe geam un baiat care ma intreaba unde-i stadionul Dinamo. Ok, raspund, ii dau directii, baiatul pare sa nu priceapa si mai intreaba inca o data. Face eye-contact insistent isi lasa privirea in jos, o las si eu. Exact, si-o freca nonsalant pe bulevard, fara niciun fel de resentiment. M-am blocat cateva secunde, l-am auzit cum rade, am luat-o la fuga. 10 minute de alergat si de neuitat inapoi. Ce gandeam in timpul ala? Nimic! 0! Voiam doar sa ma ascund undeva si sa nu ies de acolo. Rusine, teama, dezgust, scarba, cu asta am ramas. Si ocolit locul ala in orice zi de atunci.

Astea ar fi de la necunoscuti.

Si prima data cand am reactionat, implicand autoritatile.

Fac un efort imens sa deschid sertarul cu amintiri personale, foarte intime, pe care cu greu l-am incuiat. Iesita, la vremea respectiva, dintr-o relatie, dupa o vreme de liniste, sa fie trecut vreun an de la despartire, fostul iubit decide ca nu-i convine situatia in care nu mai disponibila pentru el si incepe sa reactioneze. Prima data telefonic, pe mail, mesaje pe Facebook, nu accepta ignore, asa ca intr-o dimineata pe la 7 ma trezesc ca da cineva trezirea in tot apartmentul. De acolo lucrurile escaladeaza, nu la nivel violent. Asta a fost si reactia politistilor pe care i-am intalnit pe strada si le-am spus ca tipul din spatele meu ma urmareste de 3 zile, oriunde as merge. Domnisoara, daca nu te-a lovit, noi nu avem cum sa reactionam. Il legitam, stam de vorba cu el, dar nu putem sa-I facem altceva. Lucru care s-a si intamplat, i-au tinut o lectie de tata-fiu si nimic altceva, iar idiotul vazand ca nu i se poate intampla nimic, merge mai departe. Cu tocarea psihica. Motiv care m-a impins sa sun la Politia Capitalei si sa cer asistenta, ce e de facut? Cum ma apar de raul asta? Acelasi discurs: nu putem interveni daca nu ai o dovada medicala. Ok, nu am dovada si nici nu vreau sa ajung acolo, d-aia va cer sfaturi. Cum fac? Daca maine va suna un om oarecare ca au gasit o fata lovita in plina strada si se intampla sa fiu eu, va gasiti oare vinovati in povestea asta?

4. Dalila

Era o dimineata mohorata de toamna, semi-intuneric afara, lume multa in jurul meu, la fel de grabita ca si mine ca sa ajunga la serviciu.Bulevardul Dimitrie Pompeiu, drumul scurt si extrem de populat pe care toata lumea il parcurge ca sa ajunga de la metroul Pipera la cladirile de birouri.

Mergand alert catre birou ma trezesc deodata cu un tanar semi distrus, arata neingrijit dar avusese bani de o revista porno.

Mergea in dreptul meu, cu revista in mana si cu "treaba" in cealalta, vorbind cu mine si intrebandu-ma cum ma cheama si daca vreau "sa mi-o traga sau s-o sug", nu mai retin exact. M-am speriat ingrozitor, am inceput sa merg si mai repede, uimita ca nimeni din jurul meu nu-l vedea, nu intervenea, nimic.

El era foarte insistent, s-a tinut mult dupa mine, pana aproape am ajuns in cladire. Nu ma vedeam decat tarnaita in boschetii de langa..

Cam asta a fost experienta, am aflat ulterior ca asta facea des in zona, il stiau mai multe femei.

Am avut si de-asta cu impins in tramvai, frecat de mine, cuvinte cu "Iti place, nu?", cu ea scoasa..cand m-am dat jos, eram si un pic umeda pe fund..yack.

Semn ca lui ii placuse maxim. – Dalila

7 Moduri prin care 10 minute de tacere iti pot transforma complet viata
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: