Trei romane de dragoste românești pe care trebuie să le (re)citești

Trei romane de dragoste românești pe care trebuie să le (re)citești

Literatura română clasică conține unele dintre cele mai frumoase romane de dragoste pe care le-am citit vreodată. Trecute cu vederea doar pentru că nu mai sunt la modă sau fac parte din program școlară, acestea îți vor oferi o lectură captivantă și plină de emoție. Iată trei dintre preferatele mele. 

1. ”Invitația la vals” de Mihail Drumeș

Apărut în 1936 și publicat în peste 30 de ediții, Invitația la vals, romanul semnat de Mihail Drumeș, a devenit unul dintre cele mai apreciate titluri ale literaturii interbelice. Marcată de o scriitură sensibilă, povestea dintre Tudor și Micaela se desfășoară sub auspiciile unei iubiri tulburătoare, măcinată de excese emoționale, gelozie și jocuri ale seducției.

Tudor, tipul cuceritorului pentru care femeia nu mai reprezintă un mister, își pune în minte să o seducă pe Micaela, trimițându-i scrisori de dragoste, fără a-și recunoaște nicio clipă iubirea pentru fată. Tânăra studentă, aparent neclintită în fața declarațiilor curtenitorului său vecin, se trezește atrasă într-un joc al voluptății ale cărui reguli îi sunt necunoscute. Dragostea celor doi protagoniști, prinși în vertijul pasiunii, este o continuă luptă de cucerire, devoratoare și autodistructivă, care nu le oferă nicio clipă de liniște.

Iscusința lui Drumeș constă tocmai în această capacitate a scriitorului de a crea imprevizibilul, de a oferi cititorului neașteptate răsturnări de situație într-o poveste în care disperarea își joacă rolul principal alături de protagon

2. Adam și Eva de Liviu Rebreanu

Un roman atipic pentru Liviu Rebreanu, construit în jurul căutării sufletului pereche de-a lungul mai multor vieți. Astfel, sub încarnarea a 7 personaje în diferite epoci și spații geografice – Mahavira în India, Unamonu în Egiptul Antic, Gungunum în Babilon, Axius în Roma Antică, Hans în Germania medievală, Gaston în Franța revoluționară și Toma Novac în România interbelică – principiul masculin își caută perechea pentru a se reîntregi, deoarece după cum explică autorul prin intermediul personajului Aleman: Bărbatul și femeia se caută în vălmășagul imens al vieții omenești. Un bărbat din milioanele de bărbați dorește pe o singură femeie, din milioanele de femei. Unul singur și una singură! Adam și Eva!

Căutarea reciprocă, inconștiență și irezistibilă e însuși rostul vieții omului. Povestea de iubire este mai dramatică decât toate celelalte povești cunoscute, chiar decât a faimosului cuplu Romeo și Julieta, deoarece în vreme ce eroii lui Shakespeare suferă din cauza iubirii neîmplinite o singură dată, eroii cărții “Adam și Eva” trăiesc de nenumărate ori această deznădejde. Acest lucru se întâmplă fiindcă o viață omenească nu ajunge pentru a prilejui întâlnirea bărbatului cu femeia. Spațiul și timpul sunt piedici pe care sufletul, strâns în obezile materiale, numai treptat le poate învinge…intervin (și) obstacolele convențiilor sociale, care de multe ori sunt mai puternice decât puterile oricărui om. De-abia după parcurgerea a 7 vieți (număr magic după cum ne spune Rebreanu) cei doi se pot regăși și realiza “unitatea desăvârșită prin dualitate”. Adam și Eva este cu adevărat o carte inedită în peisajul literaturii românești, o carte care te îndeamnă la visare, la reconsiderarea perspectivei asupra iubirii și care te face să îți pui întrebări.

3. ”Donna Alba” de Gib I. Mihăescu

La finalul romanului Donna Alba, măştile personajelor cad. Mihai Aspru a vrut doar s-o "stăpânească" pe trufaşa aristocrată, îmbrăcându-şi dorinţa în podoabe strălucitoare luate din cărţi. În schimb, Georges Radu Şerban, soţul înşelat, boier rigid taxat maliţios de către narator, se dovedeşte un veritabil erou tragic, sinucigându-se din dragoste, ca personajul lui Dostoievski.

Alba, obiectul obsesiei îndelung elaborate, ea e un personaj de film din anii \'30: femeia fatală, provocatoare de nenorociri pentru bărbaţii care o iubesc. Intriga dinamică, colorată de suspans, ajunge la o rezolvare cu happy end, care ar fi putut părea facilă dacă naratorul n-ar fi introdus un accent original de autoironie şi umor negru, chiar în legătură cu ultima apariţie a Albei. Foarte frumoasă în vălurile negre de mare doliu, dar deloc îndurerată, ea îi apare bărbatului ca un înger al morţii, promiţându-i o primejdioasă fericire.

Featured foto by PavelKant via Shutterstock

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: