Setari Cookie-uri

Trei metode simple și eficiente pentru a realiza conexiuni interumane semnificative

Iată trei metode simple și eficiente pentru a realiza conexiuni interumane semnificative.

Suntem ființe sociale create să fie conectate între ele și cu lumea din jurul lor. Conectându-ne cu corpul și mintea noastră, cu mediul înconjurător, cu natura și comunitatea noastră ne dăm ocazia de a ne vindeca și a înflori. Și deși există diverse strategii pentru a ne conecta cu tot ceea ce am menționat mai sus (mulțumire, mindfulness, socializare, zâmbet, rugăciune, petrecerea timpului în natură etc.), trebuie să ne amintim că partea fundamentală a conexiunii este să observăm cât de conectate suntem deja cu interiorul și la exteriorul nostru, la lucrurile și oamenii din jurul nostru

Iată trei metode simple și eficiente pentru a realiza conexiuni interumane semnificative.

1. Exprimă-ți recunoștința în fiecare zi

Recunoștința este o modalitate de a ne antrena activ cortexul prefrontal al creierului și de a combate frica. Solicitând în mod repetat creierului să localizeze motive pentru a fi recunoscător, acesta va consolida capacitățile raționale ale creierului. Starea de recunoștință ajută la combaterea stresului și a secrteției cortizolului în organism.

Citește și:

2. Respiră profund.

Respirația profundă îi amintește creierului că suntem în siguranță și, prin urmare, ne conectează mintea la corpul nostru și corpul la mediul înconjurător. Prin intermediul respiraților profunde și prelungi, realizăm un schimb complet de oxigen cu mediul nostru, ceea ce încetinește bătăile inimii și reduce tensiunea arterială. Aceste efecte permit ca întregul nostru organism să se simtă mai calm iar noi să fim mai conectate la noi înșine și la mediul ambiant.

3. Zâmbește și râzi împreună cu alți oameni

Când zâmbim cuiva sau râdem împreună cu o altă persoană, ne simțim instantaneu mai conectate cu aceasta. Cercetările arată cum cortexul este activat atunci când vedem o altă persoană zâmbind, ceea ce declanșează apariția zâmbetului pe fața noastră. Acest efect se datorează neuronilor oglindă, care stimulează în creierul și corpul nostru un răspuns similar cu ceea ce vedem la altă persoană.

Citește și:

Zâmbetul este unul dintre cele mai eficiente și mai simple moduri de a crea o conexiune reală cu o altă persoană. Așadar, în loc să privești telefonul sau să eviți privirea persoanei de lângă tine, uită-te la ea și zâmbește-i. În majoritatea cazurilor, anândoi veți avea o experiență neașteptată și foarte plăcută.

Featured foto by Rawpixel.com via Shutterstock

Vizionare placuta


Andreea Billig este scriitoare, autoare a best-seller-ului "I Choose...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.