1. Ține cont de nevoia partenerului de a avea spațiu

După o ceartă aprigă, partenerul tău poate avea nevoie de spațiu și timp pentru a-și procesa emoțiile și a reveni la sentimente mai bune. Este ceva firesc și cel mai bine pentru relația voastră este să îi respecți această nevoie.

2. Evită cuvinte precum ”niciodată” sau ”întotdeauna”

Generalizările de acest fel îl vor face să simtă că toate eforturile sale sunt zadarnice și că orice ar face, nu te va mulțumi niciodată. De asemenea, este bine să îți dai timpul și distanța necesară pentru a înțelege și punctul său de vedere.

3. Nu fă pe supărata sau inabordabila

Este în regulă să ai nevoie de timp pentru reveni la comportamentul tău iubitor și să îi comunici parnerului tău acest lucru. Nu este în regulă să îl tratezi cu răceală fără să îi explici de ce. Va putea crede că îl pedepsești, ceea ce îl poate determina să nu îți mai spună cum se simte în viitor.

4. Nu găsi scuze pentru starea ta de spirit

Există un milion de motive pe care să dai vina pentru o dispoziție negativă: o zi proastă la serviciu, o durere de cap, o noapte agitată. Un studiu efectuat la Universitatea Berkeley arată că acele cupluri care nu dorm suficient sunt mai predispuse să se certe.

5. Nu-l face cu ou și cu oțet

Vorbele pot răni mai tare decât o armă și,o dată rostite, este greu să le iei înapoi. Ferește-te să îți jignești partenerul după o ceartă sau să îl faci cu ou și cu oțet. Este mai bine să propui o discuție liniștită în care să îți exprimi părearea dar și soluția pe care ai găsit-o la problemă.

Featured foto by nd3000 via Shutterstock

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: