Cunoaștem toți, sau măcar am auzit despre cel puțin un cuplu care s-a despărțit sau chiar a divorțat în timpul izolării. Cumva, pe bună dreptate. Când eșți nevoit să locuiești 24/7 cu cineva, fie faci copii, fie ajungi să descoperi mai multe trăsături ale celuilalt, nu neapărat toate bune. Fie ambele ;).
Ce e de făcut dacă îți iubești partenerul, dar câteva articulații ale relației au început să scârțâie de la prea mult stat împreună.
1. Dragostea e câteodată surdăEste probabil cel mai bun sfat pe care l-am primit de la bunica.
Să mă prefac surdă mă ajută chiar și în timpul unui scandal major. Un simplu "Poftim, ce ai spus? Nu te-am auzit!" îl forțează pe cel din fața ta să se gândească de două ori înainte de a repeta o eventuală jignire, un ultimatum sau orice cuvânt care te-ar putea răni.
Așa, mai într-o ureche, iubirea poate suna mai melodios.
2. Trăim o situație unică! Nu lua decizii în baza felului în care te simți acum!Dacă tu eșți la capătul nervilor și spui și faci lucruri pe care nu le-ai spune și nu le-ai face în mod normal, înseamnă că și el este într-o situație similară.
În loc să colecționezi frustrări și cuvinte nespuse, mai bine alege un moment bun pentru a te deschide și a vorbi despre cum te simți.
Când spun "un moment bun" mă gândesc la o seară plăcută, când sunteți amândoi relaxați, dispuși la vorbe și la compromisuri și aveți dorința și răbdarea de a asculta unghiul celuilalt.
Amintește-ți! Nu există relații perfecte, există oameni care vor că lucrurile să meargă și sunt dispuși să investească în relațiile lor!
Featured foto by Victoria Chudinova via Shutterstock
Spune-ti parerea!