Există o contradicție fascinantă între ceea ce căutăm și ceea ce alegem, între siguranța pe care ne-o dorim și haosul de care ne simțim atrași.
De câte ori nu ne-am surprins întrebându-ne, după o relație eșuată: Cum de nu am văzut că nu suntem pe aceeași lungime de undă?. Atracția către persoane incompatibile este un mister al inimii și minții, dar unul pe care psihologia încearcă să-l descifreze.
Ecoul din copilărie: căutarea familiarului
Unul dintre motivele pentru care ne atrag persoane nepotrivite este legat de experiențele timpurii din copilărie. Psihologul Harville Hendrix susține, în teoria sa despre Imago Relationship Therapy, că suntem atrași de oameni care reflectă trăsături ale figurilor parentale. Dacă, de exemplu, ai avut un părinte distant emoțional, e posibil să te simți atrasă de cineva rece sau indisponibil. Paradoxal, creierul tău vede în acest tipar o șansă de „vindecare” a rănilor din trecut, sperând să obțină validarea pe care nu ai primit-o atunci.
Jocul chimiei și al necunoscutului
Atracția are și o componentă chimică. Dopamina, supranumită „hormonul fericirii”, este eliberată în creier atunci când suntem provocați emoțional. Persoanele cu care avem o conexiune dificilă sau imprevizibilă declanșează acest val de emoții intense. Psihologii numesc acest fenomen intermittent reinforcement (recompensă intermitentă): când partenerul te face să te simți nesigură, urmat de momente de afecțiune, acest mix îți poate amplifica dependența emoțională.
Pe de altă parte, atracția față de necunoscut are rădăcini evolutive. Creierul nostru asociază noul cu oportunități sau resurse – fie ele emoționale sau practice. Această dorință de explorare devine un catalizator al legăturilor cu persoane care par „altfel”.
- Când deschizi ochii la ce se întâmplă, nu-i mai poți închide la loc – despre vot, frică și misoginie cu Ada Maria Ileana
- Venus în Leu la final de august. Iubirea cere curaj și putere. Ce aduce această perioadă pentru fiecare zodie în parte
- Noapte magică pe 28 Februarie. Luna Nouă ne resetează destinele. Un ultim test al iernii înainte de transformarea sufletelor
Citește continuarea pe confesiunileuneifeterele.ro