Setari Cookie-uri

Thriller-ul lui Almodovar, La piel que habito, in premiera la Bucuresti

Thriller-ul cu accente horror "La piel que habito"/ "The Skin I Live In" ii reuneste pe Almodovar si Antonio Banderas la 21 de ani dupa ce acesta din urma a jucat in "Hable con ella".

Trailer:


Filmul din competitia oficiala a festivalului de pe Coasta de Azur este doar unul dintre titlurile grele din programul Les Films de Cannes a Bucarest. Tot in premiera, spectatorii vor putea viziona „Elena”, cea mai recenta productie a regizorului rus Andrei Zviaghintev (Leul de Aur la Venetia pentru „The Return”). „Elena” a obtinut Premiul special al juriului sectiunii Un Certain Regard, in mai anul acesta.

O drama despre alegeri morale si sacrificii, pelicula o are ca protagonista pe sotia docila a unui om bogat, care-si intretine fiul somer dintr-o casatorie anterioara. Atunci cand sperantele sale ca o parte din avere ii va reveni ei se naruie, Elena se mobilizeaza si pune la cale un plan.

Un alt film proiectat pentru prima data in Romania este „Play”, in regia lui Ruben Ostlund („The Guitar Mongoloid”, „Involuntary”), recompensat cu premiul Coup de Cœur al sectiunii Quinzaine des Réalisateurs, la Cannes 2011. Pornind de la cazuri reale, „Play” se joaca in mod deliberat cu prejudecatile si cu asteptarile spectatorilor. In centrul orasului Gothenburg, din Suedia, o gasca de baieti de 12-14 ani a jefuit alti copii in vreo 70 de imprejurari, intre 2006 si 2008. Micii hoti aveau o schema elaborata care nu implica violenta fizica, ci jocuri de rol si retorica „de cartier”.

Citește și:

Anul acesta, la Les Films de Cannes a Bucarest, spectatorii vor putea viziona, in premiera, si filmele „Le Havre”, in regia lui Aki Kaurismaki (premiul FIPRESCI la Cannes 2011), „Arirang”, autoportretul lui Kim Ki-duk (Marele Premiu al sectiunii Un Certain Regard), „Route Irish”, al lui Ken Loach, despre razboiul din Irak.

Laureatul cu Palme d’Or, „The Tree of Life”, in regia lui Terrence Malick - cu Brad Pitt si Sean Penn pe afis – va avea una dintre putinele proiectii in Romania, pentru ca pelicula nu va rula in cinematografe. In program se vor regasi si „Melancholia” lui Lars Von Trier, pentru care Kirsten Dunst a primit trofeul de interpretare feminina la Cannes, sau „Midnight in Paris”, savuroasa comedie a lui Woody Allen.

Vizionare placuta


Kudika
5 Octombrie 2011
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.