Conducea grabit si cu o mie de ganduri pe minut. Apasa pedala de acceleratie nerabdatoare si rafala de vant de pe geamul deschis i-a adulmecat prin parul lung. Era racoare si la meteo anuntasera mai mult de 30 de grade, asfaltul se simtea moale sub presiunea rotilor… Dar unde venea atata frig?
Iubirea lor ceruse o moarte lenta, anevoioasa, greoaie, cu sentimente care refuzau sa se stinga, cu cenusa fumegand pana la extinctie, nu una fulgeratoare ca cea de acum. De fiecare data cand rememorau trecutul, isi dadeau seama ca ar merita sa faca totul ca la inceput, sa retraiasca inzecit. Dar nu, nimeni nu se indoia ca in viata aceasta le-a fost dat sa traiasca o iubire imposibila care nu putea decat sa fie otravita de speranta. Speranta, ce cuvant gol… Fara speranta… Nu, despartirea lor era iminenta… Ii mai tineau impreuna lasitatea, orgoliul, un soi bizar de iubire, ura, chin reciproc, apoi din nou ura, iubirea, o mila seaca si cruda si trupurile lor vesnic flamande unul de altul. Sfarsitul lor nu putea sa se scrie decat imbatat de o demonstratie a simturilor, nu putea sa fie trait decat agonizand.
Vizionare placuta
