Blog kudic: An Education

Probabil ca Universitatea din Bucuresti este mai buna si cu siguranta ca Oxford pare desprinsa din alta lume. Cartile insa sunt aceleasi peste tot iar din moment ce peste niste ani va trebui sa returnez imprumutul care mi-a fost acordat de catre guvernul englez pentru a studia aici, nu-mi ramane altceva de facut decat sa invat. Si pentru a invata nu e nevoie sa fii la Oxford. O poti face de oriunde. Iar alegerea mea nu s-a dovedit a fi total neinspirata. Chiar daca nu studiez intr-o universitate mai ‘buna’, traiesc intr-un loc care pentru mine este mult mai bun si mai frumos ca Bucurestiul.

Revenind la atitudinea relaxata si toleranta a profesorilor britanici, acesta este lucrul pe care nu l-am experimentat niciodata in scoala romaneasca, ba dimpotriva, m-am lovit de la o varsta foarte mica de un zid mult prea dur pentru puterile mele de atunci. Petrecandu-mi 6 ani in Liceul de Coregrafie din Bucuresti, nu numai ca pot numara pe degetele de la o mana zambetele intrezarite pe chipurile profesoarelor, dar am trait in permanenta cu sentimentul ca tot ceea ce fac este gresit iar greseala este iremediabila. In Londra, daca nu stii sa scrii Aristotel la 25, 40 sau 60 de ani, inveti. In Romania, daca nu-mi iesea pirueta perfect eram o nesimtita care nu-si dadea silinta si nu avea sa faca nimic in viata.

La momentul respectiv plecam ochii in fata profesoarei furioase, repetam pirueta pana imi venea sa vomit si nu intelegeam in totalitate ceea ce mi se spusese. Peste ani insa, atunci cand scrisesem un eseu pentru ora de Literatura Universala si nu ma puteam aduna sa-l citesc in fata clasei ori atunci cand nu vroiam sa particip la olimpiade pentru ca eram sigura ca nu o sa fiu in stare sa fac nimic, am inceput sa ma intreb de unde veneau aceste frici.

Faptul ca in timp am descoperit sursa lor nu m-a ajutat sa le elimin. Si astazi este suficient sa deschid un Vogue si sa vad un model de 1 metru 80 si 50 de kilograme pentru a ma face sa ma uit indoita la conopida din farfurie si sa beau mai bine un ceai verde in loc de cina. Eram o grasa la 9 ani si mi s-a prezis ca niciodata nu voi fi altceva. Paradoxal, trebuia sa ma lupt sa ating un ideal imposibil si sa ma transform in ceva ce nu eram, dar mi se canta toata ziua ca oricum nu voi ajunge acolo.

---