Blog Kudic: Despre prietenii mei

Mama nu imi este cea mai buna prietena doar pentru ca este la dispozitia mea oricand, pentru ca ma ajuta cu orice sau pentru ca imi da sfaturi. Ceea ce simt eu depaseste chiar si caldura si siguranta unei relatii mama-fiica foarte speciale. Prietena mea, mama, este ca o oglinda foarte scumpa si de o calitate exceptionala, nu ca cele din cabinele de proba care intotdeuna reflecta realitatea putin distorsionata. Iar in ea gasesc raspunsurile chiar si atunci cand ar fi mai usor sa ma mint singura. Ea nu judeca, nu dojeneste si nu cauta sa demostreze ca a avut dreptate. Imi pune doar, cu multa compasiune, intrebarile pe care eu nu am curajul sa mi le pun. Felul in care o mama isi iubeste copilul este minunat, dar absolut extraordinar este cand acel copil simte ca nu este iubit doar pentru ca asa dicteaza legea firii, ci pentru ceea ce este el.

Cel mai bun prieten al meu este Emi. Am fost tot timpul o fiinta solitara si nu am reusit sa-mi fac prea multi prieteni. Chiar daca in adolescenta priveam cu gelozie fetele care isi gaseau cate o “cea mai buan prietena” si incepeau sa faca totul impreuna, am inteles mai tarziu ca acest tip de relatie nu mi se potriveste. Desi am avut cateva prietene fete, nu a fost niciodata asa ca in filmele americane, cu dormit una la cealalta acasa, cu talismane norocoase, cu sedinte de poze uploadate apoi pe Facebook ori cu imprumutat de haine. Eu nu imprumut hainele mele nimanui. Dar lui Emi, i-am dat un fular. Si odata cu acel fular am renuntat si la ideile fixe privind prieteniile si la tendinta de a vedea relatiile dntre oameni in alb si negru. Cu el am trecut de la stadiul de indragosteala ce ne-a luat mintile, la mutat impreuna, la certuri si aruncat cu lucruri, la concluzia ca eram amandoi prea tineri si incapatanati si ca ne lipsea cu desavarsire toleranta izvorata din intelepciune.

Am avut insa inspirata ideea de a nu lasa totul sa ajunga in punctul in care sa nu ne mai suportam. Si atunci, s-a intamplat ceea ce pentru multi poate parea de neconceput: am ramas prieteni. Nu voi spune ca ne-am tarsformat din iubiti in prieteni pentru ca intodeauna mi s-a parut puerila aceasta afirmatie avand in vedere faptul ca si statutul de iubiti implica prietenie. Iar el, mi-a devenit cel mai bun prieten de la inceput. Imediat dupa ce relatia noastra a suferit o schimbare, am fost suparata. Mi se parea nedrept ca doi oameni intre care exista o conexiune atat de puternica, care impartasesc atat de multe pasiuni si placeri, sa se izbeasca totusi de un zid. Intr-o zi insa am realizat ca este stupid din partea mea sa imi petrec timpul scormonind in cenusa a ceva ce nu mai exista sau ar fi putut fi in loc sa ma bucur de ceea ce am. Iar acel ceva este o prietenie minunata, care a crescut in fiecare zi, care s-a intarit si care nu si-a pierdut nimic din farmecul de la inceput. Pe Emi am invatat sa-l iubesc si sa-l apreciez in timp, l-am descoperit treptat, pana in punctul in care privindu-l cum citea langa mine pe canapea, am stiut ca este omul pentru care as merge pana la capatul lumii. Nici macar nu am simtit nevoia sa-i spun acest lucru, i-am strans doar mana, el mi-a zambit si atunci sufletul mi s-a umplut de caldura, de o stare de bine, de parca as fi ajuns acasa dupa o calatorie foarte lunga.