Blog kudic: Cum am incercat sa fiu Barbie si nu mi-a iesit

Tocmai am terminat un tratament care sper ca imi va trezi hormonii din hibernare si ma va ajuta sa ies din aceasta gaura in care am intrat singura. Nu este vorba de ambitie sau discplina pentru ca nu din ambitie traiam cu 700 de calorii pe zi. Intrasem intr-un soi de transa iar corpul meu se obisnuise. Obisnuinta are un rol extrem de important si organismul nostru are o capatitate de a se adapta incredibila (mai ales la ciocolata si branza goala ). Problema este ca de foarte multe ori nu avem curajul sa traim fiecare experienta exact asa cum ne este data si sa nu incercam sa schimbam cursul firesc al lucrurilor. Acum cateva zile eram foarte nervoasa si imi venea sa tip si sa dau cu pumnii in gol. Am tipat, am dar cu pumnii in perna pe care nu dorm niciodata si apoi am mancat niste ciocolata (in spiritul “azi sunt grasa oricum, deci ce mai conteaza”). A doua zi mi-am propus sa nu-mi mai propun ca de azi sa ma opresc si sa revin la regimul meu de viata sanatos. Dupa alte 2 zile, m-am gandit ca singurul lucru care imi ramane de facut este sa ma relaxez, sa ma amuz de situatie si sa astept sa treaca (purtand bineinteles doar pantalonii negri de “sunt foarte grasa si nasoala”). Sunt mici progrese si chiar daca inca nu am iesit din pantaloni si evit sa ma uit in oglinda, pentru prima oara m-am surprins spunandu-i mamei ca nu mai vreau sa discutam despre “problema”. Momentan sunt grasa si asta e, am cu 2 kile mai mult decat mi-as dori (care probabil ca sunt apa retinuta in tesuturi) si ca le voi da jos atunci cand o sa am chef.

Acesta nu este finalul fericit in care eu invat sa ma plac si accept asa cum sunt, dar este o alternatiava mai buna la cel in care ma dau cu capul de masa si il rog pe Dumnezeu sa ma ajute sa am din nou 47 de kilograme pentru ca altfel si portarul de la birou o sa se prinda ca m-am ingrasat. Si nici nu voi da vina pe traumele de la balet, “presiunea media” si obsesia generala a femeilor care vor sa fie cat mai slabe. Se presupune ca am suficient discernamant incat sa citesc Vogue fara sa consider ca TREBUIE sa arat ca Sasha Pivovarova sau ca revistele si toata puzderia de articole despre diete si slabit ne maipuleaza. Este totul in mintea mea, dar imi va trece intr-o zi. Si acesta este singurul lucru pe care pot sa-l accept: ca acea zi nu este azi iar in acest caz, cele 2 kile sunt complet inofensive.

---