Ce-si face omul cu mana lui se cheama casnicie

Eu si Andrei am fost ani de zile prieteni buni. Ne-am cunoscut in primul an de facultate si am tras la jugul sesiunii impreuna. Chiar daca n-am ajuns niciodata sa lucrez in domeniu, era acel gen de facultate care iti mananca multi ani din viata si care te obliga sa inveti mereu. Am crezut la un moment dat ca intre noi poate fi vorba de mai mult de o prietenie si am incercat amandoi sa construim o relatie.

Din start, am gresit. Temelia noastra a fost o noapte in care am testat vinul trimis de ai lui de la tara si o dimineata in care ne-a fost rusine sa ne privim in ochi. A fost singurul incident sexual dintre noi, alimentat si de faptul ca treceam printr-o despartire dureroasa, asa cum doar iubirile tinere pot lasa in urma. N-am mai vorbit niciodata despre asta pentru ca nu ne face cinste si a fost de departe una dintre cele mai nefericite nopti ale vietii mele.

Andrei a fost un om absolut minunat si cred ca am fi putut fi fericiti impreuna. Dar eu nu eram ce avea el nevoie. Provenea dintr-o familie numeroasa si s-a zbatut cu greu sa se ridice. Nu avea cine sa il ajute si pentru el era vital sa isi pastreze locul la buget. N-am cunoscut pe nimeni care sa munceasca asa cum muncea el si facea de toate, fara urma de regret sau rusine.

I se aprindeau ochii de pasiune atunci cand se gandea la meseria lui si este unul dintre putinii din tagma lui care face inca asta cu devotament si fara sa astepte la schimb nimic altceva. Nu s-a imbogatit din asta, dar pana la urma cine s-a imbogatit din talent si daruire?

foto shutterstock cuplu pe canapea

Asa cum spuneam, Andrei a fost un copil neglijat, dar nu entru ca provenea dintr-o familie disfunctionala. Ai lui aveau casa grea cu multi copii si munceau din zori pana in seara, la propriu si faceau acest lucru cu toate linistea si cumintenia oamenilor simpli de la tara, ca atunci cand cresc copiii lor, sa ajunga domni si doamne la oras si sa nu fie nevoiti sa se speteasca asa cum au facut-o inaintea lor parintii si bunicii.

Daca e sa o spun p-aia cinstite, vreo frumusete de barbat nu a fost Andrei niciodata insa stia cum sa se puna in valoare si depasise de mult statutul de blugi + tricou + adidasi= uniforma romanului de toate zilele. Nu iti era rusine sa iesi cu el nicaieri si avea un nu stiu ce al lui. Mult succes la dame nu prea a avut in facultate dar probabil asta se intampla si din cauza mea. Cum petreceam atat de mult timp impreuna, toata lumea credea ca noi doi formam un cuplu.

L-am vazut de-a lungul anilor indragostit de vreo doua ori pentru ca nu era genul aventurier. Si stia sa si le aleaga, nene! Prima dintre iubirile lui era o fata mai mare decat el cu cativa ani, frumusica si isteata foc. Avea gura cam mare si ti le spunea pe sleau, fara sa se cenzureze dar ii sedea bine, facea parte din farmecul ei. N-am inteles exact de ce s-au despartit pentru ca Andrei, catu-i el de minunat, nu prea vorbea despre sentimentele lui.

A doua nu era chiar poza de frumoasa dar era femeia asta un izvor de cunoastere si avea un simt al umorului care l-ar fi facut sa rada pana si pe cel mai neiubit dintre pamanteni. Iti era mai mare dragul sa stai la povesti cu ea si din ce am inteles eu de la Andrei, avea o imaginatie bogata si un apetit sexual nesatios. Am crezut ca ea e aleasa lui si m-as fi bucurat din suflet sa fie asa. Pareau facuti unul pentru celalalt.

Asa cum se intampla de multe ori, dupa ce am terminat facultatea, am pierdut legatura cu Andrei. Ne-am distantat usor, usor si ultimul lucru pe care il mai stiam despre el este ca se despartise si de-a doua.

Ne-am intalnit complet intamplator, peste ani, la un congres. Andrei se maturizase frumos, ca vinul bun. Baiatul dragut pe care il stiam eu se transformase intr-un domn, in adevaratul sens al cuvantului. Toate femeile trageau la el cu coada ochiului si cred ca am simtit un fior de gelozie, vazandu-le cum il iscodeau cu pofta. Totusi, in ochii mei a ramas acelasi baiat muncitor si politicos de la tara, fratele meu de la alta mama, cum ar zice englezul. Ce mai fac, ce mai faci? Bine, m-am insurat.

Felicitarile mi-au murit pe buze si au fost inlocuite cu un „poftim” nesimtit pe care n-am stiu sa il inghit. Casa de piatra, am incercat eu sa dreg busuiocul. Mi-am lipit zambetul inapoi pe fata si l-am rugat sa imi povesteasca despre ea. Trebuia sa fie o femeie speciala daca i-a pus verigheta, pe care am observat-o tarziu, pe degetul lui Andrei. S-a fastacit si nu mi-a zis nici ca e alba, nici ca e neagra. Mi-a zis ca e linistit si atat. Am facut schimb de numere de telefon si cand ne-am intors in oras, am reluat legatura cu el.

Ne-am vazut de cateva ori dar parea un pic stanjenit. Mi-a dat impresia ca incerca sa se caute pe sine si nu se regasea. Nu isi mai gasea locul nicaieri. Nu mi-a spus niciodata asta dar asa am simtit eu atunci. Dupa indelungi negocieri, l-am convis sa mi-o prezinte pe sotia lui.

Cand au intrat in restaurant, am crezut ca ii arde de glume proaste sau ca a venit cu matusi-sa de la tara in loc de sotie. Rodica lui era o femeie mai mare decat noi cu vreo 10 ani. Era imbracata cu o fusta si un sacou care pareau de mostenire (ca sa nu zic pomana) din perioada comunista. Avea o mutra acra si o privire rautacioasa.

Genul de femeie care nu trebuie sa deschida gura ca sa iti dai seama cat de rea poate sa fie. Nu stiu de ce mi s-a intiparit in memorie asta dar imi amintesc perfect machiajul ei cu creion albastru strident, strans la coltul ochilor, si parul roscat, scurt, permanent. Nu spunea nimic inteligent. De fapt, spre final, s-a multumit sa taca si sa bata tacticos cu unghiile in masa. Au fost cele mai stanjenitoare doua ore din viata mea.

L-am prins vreo doua saptamani mai tarziu si l-am intrebat de la obraz.

-Esti fericit?

- Nu. Ma sufoca, nu m-a inteles niciodata si n-am avut aspiratii comune. Are o minte meschina si aspiratii restranse. Dar ma iubeste ca pe Dumnezeu si e casa luna tot timpul. Gateste ca in filme si stiu sigur ca nu are ochi pentru altcineva. Am fost ultimul ei tren, ultima sansa la maritis. E facuta ca sa traiasca in spatiul domestic si nu si-ar putea inchipui ca viata e dincolo de usa casei. Imi da tot ce ii cer si asta e suficient pentru mine. In plus, eram impreuna de prea multi ani ca sa mai dau inapoi. Aveam o datorie fata de ea si niste asteptari din partea alor mei. De ce ma intrebi?

- Pentru ca te-am iubit, idiotule ce esti! Idioata ce sunt!

foto prima pagina shutterstock cuplu retro

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: